Un bărbat din județul Galați a fost reținut după ce în privința lui au început să circule informații că împușca ilegal animale mari în pădurile din nordul județului. Polițiștii de la Arme, cei care au vrut să verifice veridicitatea informațiilor privind preocupările tecuceanului în vârstă de 42 de ani precum și legalitatea armelor pe care le-ar fi folosit la partidele de vânătoare, au descoperit un mic arsenal și nu numai, în urma descinderilor pe care le-au făcut la domiciliul suspectului, alături de luptătorii trupelor speciale și criminaliști.
În casa bărbatului au fost găsite o pușcă letală, calibru 5,6, prevăzută cu lunetă cu sistem de ochire cu laser și amortizor, peste 400 de cartușe, muniție letală aferentă armei, alte șase cartușe de calibru mai mare, tot letale, și peste 150 de tablete de insecticid cu conținut foarte mare de fosfor de aluminiu, produs clasificat ca foarte toxic. De asemenea, în locuința bărbatului a mai fost găsit și un mistreț, trofeu de vânătoare. Pentru niciunul dintre bunurile găsite, bărbatul nu ar fi deținut vreun document, susțin anchetatorii.
”Din cercetările efectuate a rezultat faptul că bărbatul a procurat arma și muniția în anul 2010 din Franța, iar în anul 2014 le-a introdus fără drept în țară. Faţă de cel în cauză s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat ag, șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Tecuceanul este cercetat pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj cinegetic și trafic de produse și substanțe toxice.