Un bărbat, în vârstă de 25 de ani, este cercetat pentru furtul unui autoturism, care-i aparţinea unei persoane din familie. Marţi, 7 decembrie, polițiștii Postului de Poliție Smârdan au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că, în cursul aceleiași dimineți, un văr al soției, pe care l-a găzduit în locuința sa peste noapte, i-ar fi furat autoturismul parcat în fața casei. În scurt timp, s-a stabilit că autoturismul s-ar afla pe raza comunei Slobozia Conachi și, în urma verificărilor, acesta a fost depistat circulând pe DJ 251, dinspre comuna Cuza Vodă, și a fost oprit în trafic. La volan a fost identificat bărbatul, tot de 25 de ani, despre care polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și, mai mult, figurează ca urmărit național, în baza unui mandat de executare a pedepsei, fiind condamnat la un an și patru luni de închisoare, pentru conducere fără permis. În cauză, a fost întocmit dosar penal, bărbatul fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis.
I-a furat maşina celui care îl găzduise Scris de Beatrice Dumitriu
Mai multe din această categorie: