Mamă cu 9 copii acuzată de furt de electricitate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aglăiţa T., în vârstă de 39 de ani, de loc din Pechea, judeţul Galaţi, judecată pentru furt, trăieşte o dramă.

În noiembrie 2009, din cauza unor probleme de familie, s-a mutat cu cei 9 copii ai săi într-o casă de paiantă de pe strada Garofiţei din Galaţi. Căsuţa şi-a construit-o singură, în timp.

În ianuarie 2010, frigul de afară, frigul din casă, frigul din sufletul ei şi al celor nouă copii au făcut-o să nu mai suporte sărăcia cinstită pe care o îndura cu stoicism şi a comis gestul nonconformist, ilegal.

A făcut o instalaţie clandestină şi s-a racordat cu un cablu direct de la reţeaua de alimentare cu energie electrică. S-o fi încălzit un pic, ea şi copiii, dar, spre primăvară, în ziua de 5 martie a.c. mai exact, a fost descoperită improvizaţia aceea clandestină ce dădea un pic de căldură…

Cu ocazia unei acţiuni comune a unei echipe de la SC Electrica SA şi a uneia de la Poliţie, cablul ce aducea căldură  a fost tăiat. În plus, femeia are de plătit 831,35 lei ca daune către Electrica.

Legea? La fel de dură şi de rece precum frigul din bojdeuca de paiantă a celor nouă suflete. Cât de rece? Cât un dosar  pentru furt calificat conform articolului din Codul penal şi art.85, al.4 din Legea nr.13/2007, Legea energiei electrice („Executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare pe o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani de zile”).

A început cercetarea şi urmărirea penală; disperată, femeia a încercat şi a reuşit să achite Sucursalei Galaţi a SC Electrica SA o parte din contravaloarea prestaţiei necesare pentru tăierea cablului aducător de căldură, precum şi 123,67 lei din suma reprezentată de furtul acela de curent electric.

Mai departe? Judecata. Da, judecata, între timp afară sunt aproape 40 de grade Celsius la umbră, iar în bojdeuca de paiantă bântuie doar frigul din sufletul celor zece suflete.

Zilele acestea, graţie colaboratorului nostru din zonă, cititorii „Vieţii libere” au putut citi despre drama asemănătoare a unui băiat de 11 ani din Bereşti, singurul sprijin al părinţilor, căruia soarta i-a întins o mână de ajutor prin gestul unei doamne din Olanda care i-a adus ceva de-ale gurii şi haine.

Pe Aglăiţa T. şi pe cei nouă copii ai săi îi mai poate ajuta oare cineva, cumva, cu ceva? Lăsând la o parte gestul mamei, evident, condamnabil, este vorba totuşi despre nouă suflete nevinovate…

Citit 841 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.