Fost patron ce club de noapte, dat în urmărire

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ani buni de procese, Sorin Neacşu s-a ales cu o condamnare şi cu o confiscare de un miliard de lei vechi. Numai că punerea în executare, cel puţin a mandatului de arestare, este un pic amânată, din lipsă de… condamnat

Sorin Neacşu, fost patron al unor cluburi de noapte implicat într-un scandal monstru de prostituţie, a încercat vreme de cinci ani să scape de acuzaţiile care i s-au adus.

Anchetatorii l-au învinuit de faptul că-şi obliga angajatele să presteze servicii sexuale unor clienţi racolaţi de el. După un lung proces, el s-a ales cu trei ani de puşcărie, dar numai pe hârtie, pentru că nu mai este de găsit. Neacşu a mai avut un dosar similar în care s-a ales cu patru ani de puşcărie şi în care s-a judecat şase ani, iar situaţia, evident, este aceeaşi.

Mai exact, Neacşu este dat în urmărire naţională încă de la începutul acestui an pentru executarea pedepselor primite după ani de procese. Totul este scris după un scenariu deja binecunoscut românilor: în libertate fiind şi mergând pe mâna legii, un inculpat poate duce un proces ani buni, după care cu puţin noroc, dispare din peisaj.

Astăzi însă vorbim doar despre dosarul în care Neacşu s-a ales cu trei ani de închisoare şi cu o confiscare de un miliard de lei vechi.

Acuzaţii de o parte şi de alta a baricadei

Scandalul a izbucnit acum şase ani între Sorin Neacşu, patron al unor cluburi de noapte şi poliţişti, în special cei de la Secţia 1, care i-au făcut atunci percheziţii. Povestea a ţinut o bună bucată de vreme după care s-a stins.

Neacşu a fost ridicat de poliţişti şi apoi arestat pentru proxenetism. A stat foarte puţin după gratii, după care a fost pus în libertate, cu obligaţia de a nu părăsi oraşul. Anchetatorii l-au învinuit de faptul că, sub aparenţa unui club de noapte, aducea dansatoare pe care le obliga să se prostitueze, luându-le apoi banii. Neacşu nu a rămas mai prejos, şi în presa vremii, a ieşit cu declaraţii belicoase, de genul că toate i se întâmplă pentru că nu cotizează. Mai exact că anumiţi oameni ai legii au obiceiul de intra în localuri şi de a nu achita consumaţia.

Amendă instituită de patronul clubului

Cert este că după mai bine de un an de cercetări, Parchetul de pe lângă Judecătorie l-a trimis în judecată sub acuzaţia de proxenetism. În dosar se poate vedea cum martorele, foste dansatoare, îşi schimbă declaraţiile şi apoi revin asupra lor, motivând că l-au văzut pe Neacşu în sală şi de frică au spus altceva.

Fetele, majoritatea din Moldova, erau bătute, umilite şi „amendate” dacă îndrăzneau să se împotrivească ordinelor patronului. Amenda instituită de Neacşu însemna să le oprească din salarii atât cât credea el că valora nesupunerea lor.

La un moment s-a ajuns în situaţia în care amenda se instituia şi pentru că dansatoarea nu era machiată sau nu arăta bine. Una dintre fete, la finalul unei luni, a luat doar 40 de lei din cauza unei asemenea „amenzi”. Neacşu era cel care le găsea dansatoarelor clienţi printre olandezi, francezi, englezi. În schimbul serviciilor tinerelor, ei făceau la bar consumaţii de 560 – 860 de lei, după care ce se plătea dansatoarelor ajungea tot la patronul clubului de noapte. Toate aceste date pot fi găsite în dosarul de proxenetism în care este acuzat Sorin Neacşu.

Amânări peste amânări

Dosarul a ajuns la Judecătorie în septembrie 2006, unde a început un drum lung de amânări, generate fie de lipsa apărătorului, fie de cea a martorilor, fie pentru depunerea unor acte, fie pentru judecarea unei excepţii de neconstituţionalitatel, toate generând o situaţie hilară – patru ani dosarul a stat la o singură instanţă.

De altfel, excepţia de neconstituţionalitate era o cale arhicunoscută de a face ca multe luni de zile într-un proces să nu se poată întâmpla nimic. Hiba a fost eliminată, de curând, prin modificările aduse reglementărilor în vigoare. Facem precizarea că Judecătoria i-a respins excepţia, iar procurorul de şedinţă chiar a invocat că se caută tegiversarea cauzei, însă în recurs Neacşu a câştigat şi vreme de nouă luni, ianuarie – octombrie 2009, dosarul penal a stat pe tuşă.

Trei ani de puşcărie şi un miliard de lei vechi confiscat

Cert este că Judecătoria l-a condamnat, în mai 2010, la trei ani de închisoare, cerându-se şi confiscarea unui miliard de lei vechi. Decizia a rămas definitivă în martie 2011, urmare a recursului care s-a judecat la Tribunal.

De asemenea, potrivit răspunsului oficial al conducerii Judecătoriei, pe numele lui Sorin Neacşu s-a emis un mandat de arestare încă din 30 martie 2011. Nu se ştie însă dacă la acest moment este sau nu încarcerat, dar cu siguranţă este dat în urmărire naţională.

Citit 1462 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.