Ispită şi pierzanie cu… „argint viu”!

Ispită şi pierzanie cu… „argint viu”!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Spînu Ionel, zis „Jon”, asociat la SC Jon şi Lena SRL Galaţi, a încurcat-o din moment ce a fost trimis, zilele acestea, în judecată, pentru o infracţiune gravă, de către  procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

El este acuzat că a încălcat prevederile Legii nr.360/2003, privind regimul substanţelor periculoase şi preparatelor chimice periculoase, precum şi prevederile art.312 Cod penal, care se referă la traficul de stupefiante.

Mercurul sau  „argintul viu”, cum i se mai spune în limbaj popular, l-au dus pe „Jon” în ispită şi apoi la pierzanie.

Conform rechizitoriului procurorului, „Jon” a fost depistat, la data de 15 iulie 2011, în timp ce încerca să vândă mercur, în zona „Gelaterie”, din preajma McDonald’s.

Mai înainte îl contactase pe un anume „Elvis” căruia trebuia să-i dea o sacoşă plină cu şase peturi cu mercur. A şi ajuns la locul cu pricina la bordul unui Volkswagen Golf (GL-07-FBR). Până la urmă, „Jon” a fost nevoit să predea recipientele cu periculoasa substanţă echipei de procurori şi poliţişti care-i organizaseră o… (sur)prindere în flagrant.

Substanţa grea, argintie şi repede alunecoasă a fost dusă la analize la Centrul Regional de Cercetare şi Monitorizare a Calităţii Mediului, precum şi la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului, instituţii unde s-a confirmat că în recipientele din plastic era, într-adevăr, mercur, care e „toxic şi foarte toxic prin inhalare, cu pericol de efecte cumulative, periculos pentru mediu, foarte toxic pentru organismele acvatice, care poate provoca efecte pe termen lung asupra mediului acvatic”.

De asemenea, mercurul este inclus în Regulamentul CE nr.1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului Europei privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (Reach).

„Jon” a recunoscut  că a procurat 17 kilograme de mercur, marfă care i-a venit prin intermediar de la Târgovişte, pe care a deţinut-o şi pe care a oferit-o spre vânzare contra sumei de 3.000 de euro.

La data de 15 iulie a.c., împotriva sa a fost pusă în mişcare, prin ordonanţă, acţiunea penală. La aceeaşi dată, Spînu Ionel a fost reţinut pentru 24 de ore.

Totodată, judecătorii de la Tribunalul Galaţi au respins propunerea procurorilor cu privire la arestarea preventivă, dar au dispus  luarea unei măsuri preventive faţă de inculpat şi anume aceea a obligării de  a nu părăsi ţara. Măsura aceasta  a fost prelungită apoi la data 11 septembrie  2011.

Ce îl aşteaptă acum pe Spînu Ionel, alias „Jon”, de 42 de ani? Evident, judecata, fiind pasibil de o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă cuprinsă între trei şi 15 ani, ceea ce înseamnă că, după verdictul din instanţă, „Jon” poate pierde printre degete propria libertate cu viteza cu care şi „argintul viu” se strecoară, insidios, peste tot!

Citit 4584 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.