De la 1 octombrie 2010, pe Mariana Palade, comisar de poliţie, n-o mai găsim acolo unde o ştiam, adică la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) din cadrul Consiliului Local Galaţi, în calitate de şef de birou.
Prin Ordinul Ministrului de Interne, cu aceeaşi dată de 1 octombrie, Mariana Palade a trecut în structura Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, ca ofiţer specialist la cabinetului inspectorului şef, urmând să se ocupe de problematica integrării în Spaţiul Schengen.
Plecase, prin detaşare, tot de la IPJ Galaţi, la data de 1 ianuarie 2005, întrucât avea să se înfiinţeze ulterior, mai exact la data de 17 martie 2005, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.
„A fost o etapă importantă în cariera mea, ne confirmă comisarul Mariana Palade. Practic am deja 24 de ani de activitate de evidenţă, de la 1 martie 1986 am lucrat efectiv la evidenţa persoanelor şi am trecut prin toate treptele pe care le presupune o asemenea muncă. Din 2001, am funcţionat ca şef de birou în cadrul serviciului amintit”.
Au fost, ştim şi noi cei din afara instituţiei, perioade destul de dificile la evidenţa populaţiei, dar, comisarul Mariana Palade şi-a ţinut firea şi a reuşit să treacă bine peste multe obstacole.
„A fost o provocare pentru mine, aşa cum este şi aceasta de acum. Îmi amintesc un fapt de care-mi face plăcere: că Galaţiul a fost, încă din 2007, primul dintre judeţele ţării care a avut patru staţii foto pentru activitatea de evidenţă a persoanelor, ceea ce, recunosc, a fost posibil numai cu sprijinul domnului primar Dumitru Nicolae”.
Evident, la Evidenţa Persoanelor, n-a fost vorba doar de eliberarea actelor de identitate. Prin activitatea lucrătorilor de aici coordonaţi de Mariana Palade, s-au reunit familii…
În urma unor petiţii ale cetăţenilor, unii părinţi şi-au găsit copiii, unii copii abandonaţi pe la casele de copii sau înfiaţi şi-au regăsit părinţii; unor persoane care au împlinit 100 de ani li s-au organizat aniversări etc.
Din câte am aflat, pentru comisarul Mariana Palade problematica Schengen e o altă provocare. „O primesc acum cu liniştea omului care are deja o experienţă. E important că îmi propun să fiu realistă şi să nu visez decât noaptea şi, cel mult, dimineaţa…”.
„Tratez fiecare moment al devenirii mele profesionale cu circumspecţia necesară şi ştiu că orice ţintă mai înaltă poate fi atinsă doar după atingerea ţintelor mai apropiate, pas cu pas. Cu siguranţă, va trebui să fiu cumpătată şi cu măsură în toate.”
Noi, cei de la „Viaţa liberă”, care am avut un bun colaborator în comisarul Mariana Palade la serviciul amintit îi dorim să aibă multă sănătate şi mult succes în noua misiune!
Deocamdată, la SPCLEP, interimatul e asigurat de foştii colaboratori ai Marianei Palade. Când vor fi noutăţi vă vom anunţa.