25 octombrie - Ziua porţilor deschise la instanţe

25 octombrie - Ziua porţilor deschise la instanţe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, care va fi sărbătorită anul acesta pe 25 octombrie, instanţele gălăţene vor organiza o manifestare de tipul „uşilor deschise”. Cu această ocazie, toţi cei interesaţi sunt invitaţi la Palatul de Justiţie, pentru a se familiariza cu structura, organizarea şi funcţionarea instanţelor.

În cadrul manifestărilor, justiţiabilii vor putea vedea condiţiile de muncă ale judecătorilor şi personalului auxiliar, se vor putea familiariza cu etapele pe care le parcurge un dosar până la soluţionare precum şi a altor aspecte ce suscită interesul publicului.

Astfel, începând cu ora 9,00 şi până la sfârşitul programului de lucru al instanţelor, respectiv ora 15,30, accesul oricărei persoane în sediul Palatului de Justiţie va fi permis, pe bază de documente de identitate, asigurându-se posibilitatea vizitării tuturor încăperilor care au relevanţă pentru activitatea instituţiei, în funcţie de disponibilitatea acestora şi fără a se perturba activităţile curente ale instanţei, cu explicarea, pentru cei interesaţi, a unor termeni juridici, a circuitului dosarelor, a etapelor procesuale până la soluţionarea unei cauze, a regulilor de conduită într-o instanţă etc.

La arhiva şi la Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Curţii de Apel Galaţi vor fi distribuite ghiduri de orientare pentru justiţiabili („Circuitul cererii de chemare în judecată”, „Despre competenţa instanţelor”, „Reguli de conduită în instanţă” etc).

De asemenea, pentru a veni în sprijinul celor care nu se pot deplasa luni la Palatul de Justiţie, un grup de judecători şi grefieri va răspunde întrebărilor sosite pe adresele de mail ale instanţei. Adresele de mail sunt disponibile chiar pe site-ul Curţii de Apel Galaţi.

Şi la la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi din  str. Basarabiei nr. 47, între orele 10,00 – 15,30:

- se va permite accesul oricărei persoane, pe bază de document de identitate, fără a perturba activităţile curente ale instituţiei;

- se va vizita sediul parchetului şi, pe cât posibil, încăperile care au relevanţă pentru activitatea instituţiei;

- se va explica circuitul unui dosar în parchet, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.

Anul acesta se împlinesc cinci ani de când „Ziua Europeană a Justiţiei Civile” se sărbătoreşte şi la Galaţi cu scopul de a consolida relaţia între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii, şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii.

Citit 822 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.