* Adevărul statului şi adevărul persecutaţilor politic se bat cap în cap * În loc de despăgubiri, petenţii primesc termene * Lipsă de bani sau de respect? *
Dosare în moarte clinică
Foştii deţinuţi politici, care au ales să ceară daune statului român pentru persecuţiile suferite în perioada comunismului, s-au trezit acum „suspendaţi” între adevărul lor şi adevărul statului român, care nu mai vrea să acorde despăgubiri pentru simplu motiv că nu mai are bani.
Practic, toţi cei 122 de petenţi care s-au adresat instanţelor gălăţene pot spune că dosarele lor se află în moarte clinică.
Şi cei absolut îndreptăţiţi să primească despăgubiri, şi anumite persoane dornice să câştige mult de pe urma suferinţelor unora, şi chiar persoane care, poate, nu aveau dreptul moral să facă astfel de acţiuni sunt în aceeaşi situaţie. Cineva a tras o linie, în încercarea de a anula totul.
O lege electorală
Iniţial a fost o Ordonanţă care limita despăgubirile şi care a fost declarată neconstituţională, după care a venit decizia 1358 din 21 octombrie 2010. O decizie a Curţii Constituţionale a suspendat prevederea care acorda despăgubiri morale, aflată în Legea 221/2009.
Legiuitorul a cerut expres ca, în termen de 45 de zile, Parlamentul să pună paragrafele declarate neconstituţionale în acord cu legea fundamentală a României (Constituţia), iar dacă nu o va face, „acestea îşi încetează efectele juridice”.
Cu alte cuvinte, acele paragrafe mor de la sine. Părerea celor consultaţi de noi este că Legea 221 a fost una electorală, iar acum, pentru că nu mai este nevoie nevoie de voturi, cei care au dat-o au decis „s-o ucidă”.
Probabil, Parlamentul nu va mai face nimic în acest sens, lăsând în vigoare doar legile şi decretele care le acordă doar câte o indemnizaţie foştilor persecutaţi politic.
Între morală şi legalitate
Iniţial, am plecat de la faptul că în mai multe acţiuni îndreptate împotriva statului se cereau sume frumoase de bani: 10.000 de euro, două milioane de euro, 800.000 de euro, pe lângă faptul că cei în cauză încasau o indemnizaţie lunară în baza Decretului 118.
Unele persoane suferiseră într-adevăr cumplit, alţii însă cereau bani în numele foştilor soţi sau a părinţilor decedaţi, ba mai mult într-o acţiune se recunoştea că tatăl a fost acuzat de activitate legionară. Chiar dacă era o problemă de moralitate şi nu de legalitate, am dorit să o lămurim.
Mihai Dionisie, cel care a depus acte ce atestă calitatea petiţionarilor de membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Anticomunişti, ne-a spus că, din punctul său de vedere, Legea 221 ar fi trebuit să fie un filtru.
„Chiar dacă prin absurd, la momentul intrării în vigoare a Decretului 118 din 1990 s-ar fi strecurat o greşeală, avea voie oricine să facă o contestaţie, iar acum Legea 221 este un filtru. Nu trebuie uitat că, pe timpul comunismului, cine nu era cu ei era împotriva lor. Dacă erai văzut cu ţărăniştii, erai ţărănist, dacă erai văzut cu legionarii, erai legionar, iar toate acestea erau uneori găselniţe ca să-i închidă pe oameni”, ne-a spus Mihai Dionisie.
Suferinţele unui om, 10.000 de euro?
Iată un dosar în care o primă instanţă a dispus ca statul român să-i dea lui Mircea N. 10.000 de euro pentru suferinţele din temniţele comunismului. La cei 75 de ani ai săi, omul povesteşte că a stat un an şi jumătate în închisoare, după ce a fost acuzat de redactare şi răspândire de manifeste.
„Trei luni am stat la Securitatea din Ploieşti, unde am fost audiat şi torturat în mod bestial. În decembrie 1954 am fost transferat la mina Baia Sprie. Acolo am fost torturat în moduri neomeneşti, nu ştiam când e zi sau noapte”.
„Dormeam pe un pat din beton fără saltea. Eram obligat să dorm cu faţa în sus pentru ca lumina becului să-mi bată în ochi. Eram lăsat ore în şir la aşa-zisele anchete şi nu ştiam dacă aveam să mă mai întorc în celulă, iar când mă aduceau ei, târându-mă pe ciment, eram aproape inconştient”.
„După trei luni am fost transferat la închisoarea de la Jilava, într-o cameră de 60 de metri pătraţi, unde erau 70 de deţinuţi, adevărate cadavre vii… Mâncarea era compusă din apă fiartă cu două – trei frunze de varză murată şi 100 de grame de pâine neagră…”.
„Eram scoşi la plimbare timp de jumătate de oră pe zi, în şir indian, fără a avea voie să vorbim între noi. Nevoile fiziologice le făceam cu toţii în aceeaşi cameră în care dormeam. La baie aveam voie o dată pe săptămână doar cinci minute şi de multe ori ieşeam cu săpunul pe noi…”, scrie bătrânul în acţiunea lui.
O astfel de suferinţă nu are preţ.
Despăgubiri de peste 800.000 de euro
Vă prezentăm o altă acţiune, prin care fiica lui Alexandru N. solicită instanţei 829.600 de euro, „reprezentând daune morale suferite de către tatăl meu în perioada 22.11.1958 – 28.07.1964”.
Ea mai cere instanţei să constate caracterul politic al condamnării, arătând că în cele 2.074 de zile de închisoare omul a suferit foarte mult. „A fost condamnat la 15 ani de muncă silnică şi cinci ani pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale, a fost acuzat că a desfăşurat activitate legionară”.
„De fapt, tatăl meu a fost acuzat că a ajutat familia unui preot, transmiţându-i sume de bani, strânse din zilele de sărbătoare la biserică, din partea altui preot care ajuta familia acestuia”.
„Perioada încarcerării tatălui meu a fost cea mai grea din viaţa lui, fiind nevoit să reziste unor condiţii inumane, fără haine, mâncare sau medicamente”, se mai arată în acţiune. Deocamdată, aici nu s-a dat o decizie, iar cât de îndreptăţită este acţiunea, nu decidem noi.
Unii suspendă, alţii nu
În acest moment, unii dintre magistraţi au făcut ceea ce a impus Curtea Constituţională, iar alţii au dat termene, pe considerentul că în cele 45 de zile, cât s-a impus suspendarea, ei mai au de lucru în dosare.
„Eu am dat termene în dosarele de acest gen. În cele 45 de zile cât Parlamentul trebuie să ia o decizie, nu pot lăsa dosarele aşa, pentru că mai am câteva acte de făcut”, ne-a declarat şeful Secţiei Civile a Tribunalului, magistratul Doru Benescu.
De cealaltă parte, avocatul Mihaela Bolboceanu, care are cea mai mare parte a dosarelor de acest gen, ne-a spus că, acum, cele mai multe dintre dosare sunt suspendate. „Într-adevăr am cele mai multe cauze de acest gen şi pot spune că în 20 de dosare am primit termen, restul fiind suspendate”.
„Nu ne avantajează faptul că am primit termene, dată fiind situaţia actuală. Am dosare şi la Curtea de Apel, care au primit tot suspendare. De fapt, magistraţii de aici au fost primii care au luat această hotărâre”.
„Sigur, am şi dosare în care Tribunalul a dat câştig de cauză clienţilor mei, dar cum deciziile trebuie să fie definitive şi irevocabile eu nu le pot pune în executare. Mai mult pot să spun că nu am nicio decizie pusă în executare până acum”, ne-a explicat Mihaela Bolboceanu.
Totul se va stinge
Noi am studiat dosare ce dezvăluie dramele unor oameni care s-au aflat în situaţii limită şi care solicită, perfect îndreptăţit, aceste despăgubiri, dar am dat şi peste cazuri pentru care legea nu a prevăzut despăgubiri, aici intrând prizonierii de război, deportaţii, strămutaţii, etc.
Am dat şi peste situaţii în care soţia dă statul în judecată pentru cel cu care s-a căsătorit în 1971, astăzi decedat, dar care a stat închis în perioada 1958 – 1964, deci cu mult înainte de mariajul lor. L-am consultat tot pe domnul Mihai Dionisie.
„Deportaţii, strămutaţii cărora le dădeau un domiciliu forţat, toată evidenţa asta o ţinea Ministerul Justiţiei de atunci, dar nu există o decizie judecătorească, pentru că era o măsură administrativă”.
„Existau atunci studenţi, elevi care erau îndepărtaţi din şcoală pe considerentul că sunt elemente duşmănoase, nici ei nu pot dovedi acum cu acte acest lucru pentru că asta a fost situaţia, însă nu înseamnă că nu au suferit”.
„Noi avem 800 de membri, mulţi se află în imposibilitatea de a da statul în judecată din cauza sănătăţii şubrede. Unii am ales să o facem şi neavând bani am hotărât în contract să dăm avocatului 10% din câştigul nostru, alţii au decis să plătească avocatul, dar până la urmă nici nu mai contează, dovadă fiind ceea ce se întâmplă”.
„Din punctul meu de vedere a fost doar o lege electorală, dată în iunie 2009, când ştiţi mai bine decât mine ce campanie era, iar acum nu cred că se va întâmpla ceva, cu atât mai mult cu cât Parlamentul va intra în curând în vacanţă”.
„Totul se va stinge încet, încet. În Ungaria, spre exemplu, preşedintele statului a trimis fiecăruia dintre persecutaţii politic câte un plic în care, pe lângă un cec în euro, şeful statului îşi cerea scuze pentru suferinţele acelor oameni, iar la noi iată ce se întâmplă…”, a conchis Mihai Dionisie.
Istoria va consemna şi această decizie, ca pe multe altele. Şi, mai devreme sau mai târziu, se va răzbuna.
