Doi poliţişti din Galaţi – acuzaţi de tâlhărie!

Doi poliţişti din Galaţi – acuzaţi de tâlhărie!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La prădat, în civil şi cu pistolul din dotare! *

Doi poliţişti de la Poliţia Municipiului Galaţi au încurcat-o. De fapt, din câte am aflat de la Ionel Gâlcă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cei doi s-au încurcat singuri în propriile iţe pe care le-au ţesut, după cum se pare, (i)legal.

Cum au făcut? Conform sursei, cei doi poliţişti, Ioan Matei şi Viorel Mizdrea, au intrat – în ziua de 28 noiembrie, ora 14, cu forţa,  în locuinţa unor rromi, sub pretextul că au un mandat de percheziţie şi că deţin informaţia conform căreia rromii ar avea la domiciliu ţigări de contrabandă.

Mai departe, poliţiştii, îmbrăcaţi în civil, deplasându-se cu maşina personală şi nefiind în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, i-au ameninţat pe rromi cu pistolul din dotare şi cu un pistol cu gaze iritant-lacrimogene, le-au luat rromilor 500 de lei şi aproximativ 40 de cartuşe  de ţigări de diferite mărci şi duşi au fost.

Problema poliţiştilor a fost că, după episodul acesta, rromii s-au luat după ei şi i-au ajuns în zona pieţei, unde a început scandalul, s-a creat o ambuscadă şi lucrurile au degenerat.

După isprava lor neortodoxă, în ziua de 30 noiembrie, în jurul orei 18, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Ieri, în urma referatului întocmit de procurori şi înaintat cu propunerea de arestare preventivă, cei doi poliţişti, au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată, unde au primit mandate de arestare pentru următoarele 29 de zile. 

Acuzaţiile care li se aduc celor doi poliţişti sunt destul de grele – violare de domiciliu şi tâlhărie în formă agravată.

Citit 2854 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.