Au fost achitaţi toţi cei implicaţi în scandalul de la Plase Pescăreşti

Au fost achitaţi toţi cei implicaţi în scandalul de la Plase Pescăreşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au dat undă verde hotărârii Judecătoriei prin care au fost achitaţi toţi cei implicaţi în scandalul de acum doi ani de la Plase Pescăreşti. Decizia este acum definitivă. După cum se ştie, preşedintele de atunci al Consiliului de Administraţie, Alexandru Arnăutu, şi trei angajaţi, Victoriţa Arnăutu (tehnician), Ana Sîrbu (consilier juridic) şi Vasile Vlad (şef serviciu) au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Mai exact, procurorii i-au acuzat că în şedinţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 29 mai 2009 ar fi invalidat fără nicio bază 2.004.337 de voturi ale angajaţilor, constituiţi în Adunarea salariaţilor de la SC Plase Pescăreşti. Asta ar fi stat la baza faptului că de unde angajaţii aveau 50,34 la sută din acţiuni în mai, două luni mai târziu, s-au trezit că au doar 19,44 la sută. Procurorii i-au mai acuzat pe cei patru că i-ar fi împiedicat pe acţionari să-şi exercite dreptul de vot în Consiliul de Administraţie şi că ulterior le-ar fi interzis să ia parte la deciziile care vizau patrimoniul societăţii. Dosarul a fost instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, care în februarie 2010 au trimis rechizitoriul la instanţă. Anul acesta în ianuarie s-a dat prima decizie care a fost una de achitare pentru toţi cei acuzaţi, la fiecare în parte arătându-se că achitarea s-a dat pentru că „faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii”. Mai mult, judecătorul a luat act de faptul că Asociaţia salariaţilor şi conducerii „Plase Pescăreşti” Galaţi (PAS) nu s-a constituit parte civilă în această cauză. Acum şi instanţa de control a decis că hotărârea colegilor de la Judecătorie este în regulă.

Citit 3142 ori Ultima modificare Joi, 27 Octombrie 2011 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.