Avocat gălățean, acuzat că a executat ilegal mai multe bănci

Avocat gălățean, acuzat că a executat ilegal mai multe bănci
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Un avocat din Galați şi alți doi colegi de la barourile București și, respectiv, Hunedoara au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru o fraudă uriașă, produsă în dauna a șase unități bancare din România, pe care le-ar fi executat silit în mod ilegal. În capul listei inculpaților se află soția avocatului gălățean, executor judecătoresc.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunțat finalizarea anchetei în dosarul în care Cecilia Camelia Răducanu, executor judecătoresc la Petroșani, și trei avocați, dintre care unul este soțul ei, sunt acuzați de abuz în serviciu, sub diverse forme, cu consecințe deosebit de grave. Presupusele fapte, care s-ar fi concretizat cu prejudicierea cu peste 7.000.000 de lei a patru bănci și două instituții financiare nebancare ar fi fost comise pe parcursul a patru ani, în perioada 2016-2020, și au vizat punerea în executare a 30 de creanțe fără respectarea unui principiu fundamental, susțin procurorii, cel al competenței teritoriale.

Astfel, executorul judecătoresc, cu sprijinul soțului, Bogdan Răducanu, la acea dată avocat în Baroul Galați, al avocatului Mihail Iulian Nițu, de la Baroul București, și al avocatului Delia Florentina Mihu, de la Baroul Hunedoara, ar fi executat creanțe emise în debitul Băncii Comerciale Române, Băncii Transilvania, First Bank, BRD, Kruk România și Fast Finance, unități cărora instanțele de judecată le anulaseră o serie de clauze din contracte de credite, considerate abuzive, fără a determina însă valoarea exactă a sumelor datorate.

”Inculpata Răducanu Camelia Cecilia, în calitate de executor judecătoresc, beneficiind de ajutorul soțului său, inculpatul Răducanu Bogdan, dar și a celorlalți doi avocați menționați anterior, ar fi pus în executare silită un număr de 30 de creanțe, cu încălcarea normelor imperative privind competența teritorială, fără a fi determinat cuantumul acestora, potrivit legii, poprind conturile mai multor bănci, context în care ar fi cauzat unităților bancare respective un prejudiciu total de 7.861.170 lei. Executorul judecătoresc ar fi procedat la executarea silită a unor sume de bani nejustificate, indicate doar de către creditorii sau cesionarii de creanțe, fără a calcula valoarea creanțelor potrivit procedurilor legale, respectiv personal sau prin expertiză contabilă, în acest mod executând silit creanțe într-un cuantum de zeci sau sute de ori mai mari decât valoarea reală”, au precizat procurorii DNA, în rechizitoriul prin care au cerut trimiterea în judecată a celor patru.

Popriri fără acoperire

Acestor acuzații li se adaugă și altele, care îl vizează tot de executorul judecătoresc. Cecilia Camelia Răducanu ar fi poprit de mai multe ori conturile unităților financiare vizate și nu ar fi restituit sumele restante, pentru care nu existau titluri executorii. ”În anumite situații, executorul judecătoresc ar fi format două dosare de executare silită pentru același titlu executoriu, ar fi poprit de mai multe ori conturile băncilor debitoare, fără a restitui sumele executate în plus, existând situații în care a încasat în contul de consemnațiuni de patru ori debitul sau, în alte situații, ar fi executat debite inexistente, care nu fuseseră stabilite prin titlurile executorii. O parte din aceste sume de bani erau retrase în numerar de complici din contul de consemnare al biroului executorului judecătoresc, pe baza recipiselor de consemnare, iar alte sume erau retrase de inculpată, fără a exista o justificare”, au mai arătat procurorii.

În cauză, DNA a dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați și asupra conturilor deschise la unitățile bancare, prin indisponibilizarea sumelor prezente, precum și a sumelor viitoare care vor credita aceste conturi.

Dosarul a fost trimis în judecată al Curtea de Apel Alba Iulia, cu soții Răducanu sub control judiciar și ceilalţi doi avocați în stare de libertate. De menționat ar mai fi că Bogdan Răducanu a figurat ca avocat activ la Baroul Galați până pe data 1 iulie 2020, dată de la care a făcut cerere de suspendare.

Citit 11768 ori Ultima modificare Marți, 25 Martie 2025 21:37

3 comentarii

  • postat de Trandafirul Galben
    Marți, 25 Martie 2025 12:30
    109.166.130.***
    Puțini pot înțelege...
    De Stat și Bănci nu se atinge nimeni.
    Ambele câștigă în raport cu oricine.
    În Justiție orice proces între o PF sau PJ,cu o Bancă,Justiția este în favoarea Băncilor.
    Eheee...
    0
    6
  • postat de macarie banu
    Marți, 25 Martie 2025 09:38
    89.137.225.***
    in sfarsit...o veste buna! Deci se poate si invers. Bun asa!
    3
    10
  • postat de Quaestio
    Luni, 24 Martie 2025 19:01
    86.124.202.***
    Maxim de inteligenta . Ca avocat ...atat te-a dus capu' - sa dai teapa/sa faci 'manevre' cu bancile .
    12
    21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.