Numele unei cunoscute firme din Galați, vehiculat în scandalul de la Cluj

Numele unei cunoscute firme din Galați, vehiculat în scandalul de la Cluj
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Scandalul arestării primarului de Cluj, Sorin Apostu, pentru luare de mită în formă continuată, pare să implice şi firma gălăţeană Viva Company. Mai exact, în motivarea Curţii de Apel Cluj la decizia arestării preventive a lui Sorin Apostu se arată că singurii clienţi ai cabinetului de avocatură al soţiei primarului din Cluj Napoca, Monica Apostu, sunt societăţi aflate în relaţii contractuale cu primăria respectivă.

„Astfel, din fişa fiscală 394 depusă de învinuita A. M.U. la organele fiscale rezultă că, în perioada 2008-2011, aceasta a încasat sume de bani de societăţile: D. (societate care, în cursul anului 2010 a obţinut de la Primăria municipiului Cluj Napoca autorizaţia de construire, în acest an fiind inaugurat un mare complex comercial al acestei firme), V. C. SRL Galaţi (dezvoltator imobiliar care a obţinut de la Primăria municipiului Cluj Napoca autorizaţii de construire), A. C. (un alt dezvoltator imobiliar)”, se precizează în motivarea Curţii de Apel Cluj la decizia arestării preventive a lui Sorin Apostu. În documentul citat se mai arată că investigaţiile au relevat că utilizarea cabinetului de avocatură al Monicăi Apostu a reprezentat o variantă nouă utilizată de Sorin Apostu pentru ”mascarea folosului ilicit”.

„Firma Viva Company SRL a plătit aceluiaşi birou de avocatură 160.000 de lei. Societatea este deţinută de Ionuţ Istrate, fiul lui Cornel Istrate, patronul SC Vega Galaţi”, se arată pe stiridecluj.ro.

Contactat telefonic, Corneliu Istrate a declarat că nu are cunoştinţă despre vreun proiect imobiliar dezvoltat la Cluj de vreuna dintre firmele din grupul Vega. Printre proiectele imobiliare derulate în Cluj figurează, într-adevăr, şi proiectul Viva City Residence, dar drept dezvoltatori ai acestuia apar spaniolii de la Grupo Herce. Prin urmare, anchetatorii sunt cei ce vor stabili dacă este vreo legătură între firma gălăţeană şi primarul de la Cluj.

Citit 5718 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Noiembrie 2011 23:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.