Asistentele din dosarul "mită pentru pensii" au fost trădate la o pomană

Asistentele din dosarul "mită pentru pensii" au fost trădate la o pomană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dosarul celor două asistente arestate pentru dare de mită este presărat cu multe amănunte care au precedat flagrantul. Înregistrările audio sau cele făcute în mediul ambiental indică o mentalitate, dar şi o realitate a vremurilor pe care le trăim

Întreaga poveste a plecat de la nişte sesizări anonime venite în luna iulie a anului trecut, pe adresa Casei Judeţene de Pensii (CJP). A fost făcută o verificare a dosarelor indicate în anonimă, descoperindu-se că era vorba de patru persoane din localitatea Rediu. Cei din comisia de verificare au arătat că, urmare a anchetei administrative, au constatat că „pensiile aveau la bază dosare medicale din care lipseau documentele medicale relevante, fie erau documente medicale întocmite în fals prin scanare, analizele şi examenele medicale aparţinând altor persoane decât  titularii pensiilor pe caz de invaliditate”.

Au încercat să oprească tăvălugul

Directorul CJP, Ana-Denis Aramă, a arătat în declaraţia dată în faţa anchetatorilor că Trim Luminiţa a încercat să îngreuneze verificările. „Tirim a folosit diverse pretexte pentru a nu înainta documentele solicitate, amânând în mod repetat să dea curs cererilor şi a întocmit răspunsuri care încercau să creeze aparenţa de legalitate, dar erau în mod vădit nişte încercări de a muşamaliza ilegalităţile care au stat la baza întocmirii dosarelor medicale de pensionare”, a scris Aramă.

În august 2011, la o lună după anonime, Adriana Ionescu, cealaltă asistentă, a mers în audienţă la directorul CJP, Ana-Denis Aramă şi a încercat s-o înduplece. Mai exact, i-a cerut „să lase lucrurile aşa”, explicându-i că Luminiţa Tirim plânge afară. Tirada i-a fost oprită de şeful CJP care a poftit-o să iasă din birou. Amănuntele acestea apar tot în declaraţia dată de Aramă procurorilor.

După plângerea penală, Aramă a făcut şi o notă către Casa Naţională de Pensii în care, pe 6 decembrie 2011, arată că are în instituţie 2.121 de dosare medicale active şi 165 care au date neconforme.

Au vrut să scape de Parchet şi au dat de DNA

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) care au instrumentat cazul de dare de mită, cele două, Adriana Ionescu şi Luminiţa Gabriela Tirim erau dornice să dea jumătate de miliard ca să scape de dosarul penal pe care-l aveau la Parchetul Tribunalului pentru luare de mită, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în care se începuse urmărirea penală.

Era vorba despre o anchetă în care erau învinuite că cereau în jur de 1.000 de euro – 2.000 de euro pentru a întocmi în fals dosare de pensionare pe caz de invaliditate. Mita i-au oferit-o unui subcomisar al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), care lucra în acest caz şi care le-a denunţat.

„Tentaţia este foarte mare în spital”

Actele din dosar dovedesc faptul că traseul mitei pentru dosare de pensii de invaliditate era Serviciul Expertiză Medicală – cabinetul 4 – din cadrul CJP şi Secţia Medicală 2 din Spitalul Judeţean. Acestea sunt singurele informaţii care apar, nume de doctori fiind rostite doar pe înregistrări. Tot în interceptări, Ionescu justifică faptul că a mai luat câte ceva.

„Tentaţia este foarte mare în spital, sunteţi conştient de asta, în condiţiile în care am 5 milioane (lei vechi, n.a.) salariu, dacă vine omul să-mi dea 5 lei, 10 lei să-l pun mai în faţă…”, arată asistenta.

„Până închidem ochii o să ştim”

Interceptările telefonice mai dovedesc însă şi faptul că asistentele erau interesate mai mult de soarta medicilor şi a celorlalţi cu care lucraseră decât de a lor. „Nu mă interesează soarta mea. Să nu fie afectaţi medicii mei, ei nu au nicio vină”, îi spune Ionescu subcomisarului DGA în timpul întâlnirii în care trebuie să dea mita, nominalizând-o şi pe naşa ei „care lucrează la Laborator”. Cele două îi mai zic denunţătorului că doresc un tratament special pentru oricare dintre cei care ajung să fie cercetaţi în dosar.

În schimb, ele urmau să fie Moş Crăciun la fiecare eveniment important din viaţa subcomisarului. „Toată viaţa dumneavoastră o să aveţi de câştigat de la noi şi o să ne pomeniţi câte zile oţi avea”, „Până închidem ochii o să ştim”, „În fiecare Crăciun. Şi când e întâi martie şi când îi Paşti”, afirmă cele două în faţa ofiţerului DGA.

S-au împrumutat ca să dea mită

Tot din interceptări mai reiese şi faptul că pentru cele două tranşe din promisa mita de 50.000 de lei (5.000 de lei şi 1.200 de euro prima dată şi alţi 6.000 de lei a doua oară) s-au făcut chiar şi împrumuturi la cunoştinţe. „Într-o săptămână mă duc şi mă fac moartă coaptă, o să mă zbat, caut să-i adun într-o săptămână”, îi spune Tirim subcomisarului în legătură cu cei 40.000 de lei pe care îi mai avea de dat. Tot în interceptări subcomisarul le dă de înţeles că paguba pe fiecare dosar de pensionare este de 700 de milioane de lei vechi, casa având de recuperat în jur de 40 de miliarde de lei. Procurorul Parchetului Tribunalului Galaţi arată că este vorba de câteva sute de dosare şi că prejudiciul estimat de CJP la 1 decembrie 2011 este de 150.000 de lei. Avocaţii celor două vorbesc însă de un prejudiciu mult mai mic, de câte 1.000 de euro pe an pentru cele patru dosare de la care a plecat totul.

„Beleaua” şi „Calculata”

În timpul întâlnirilor cu ofiţerul DGA, Ionescu dă nume de doctori despre care ştie că „sunt beleau” din cauza lăcomiei pentru că fără 2.000 de euro nu se bagă să facă dosare de pensionare pe caz de invaliditate, dar şi despre o doctoriţă, „care este mai calculată”. „De la Policlinică a luat-o. Din cabinet, de la Spital, a luat-o DNA-ul de la Galaţi pentru nişte reclamaţii pe care le-a avut. Da’ ce-a făcut şi cu cine a vorbit şi cât a dat Dumnezeu ştie, că s-a rezolvat, nu mai are nicio problemă”, afirmă asistenta Ionescu.

Am verificat acele informaţii la DNA, Serviciul Teritorial Galaţi, instituţia la care, spun asistentele, măcar un doctor ar fi ajuns. Ceea ce însă apare pe înregistrări este infirmat de conducerea acestui Serviciu, care susţine că nu a existat niciodată o ridicare a vreunui medic din cabinetul său şi nici un dosar penal în acest sens, aşa cum apare în interceptări. Acesta este motivul pentru care nu putem da publicităţii acele nume.

Au mers la pomană, s-au îmbătat şi au ciripit

Pe înregistrări apare şi părerea asistentelor în legătură cu ce ar fi declanşat totul din punctul lor de vedere. Cei patru din Rediu care luau pensii în baza unor hârtii false au mers la o pomană în localitate. La masă s-au îmbătat şi au început să spună cum s-au făcut ei cu pensii de invaliditate. Tot acolo era şi o cunoştinţă de-a doctoriţei, care ar fi fost „ridicată” de DNA. Aşa a ajuns totul la urechile ei. Asistentele spun pe înregistrări că medicul ar fi mers la conducerea Casei de Pensii şi a declanşat tot acest scandal.

La dosar sunt însă ataşate şi anonimele de la care a plecat verificarea administrativă şi apoi dosarul penal, care acum a ajuns din nou în curtea Parchetului de pe lângă Tribunal.

Citit 4630 ori Ultima modificare Marți, 10 Ianuarie 2012 19:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.