Săptămână importantă pentru Apaterm şi Electrocentrale: se decide cine va judeca „dosarul căldurii”

Săptămână importantă pentru Apaterm şi Electrocentrale: se decide cine va judeca „dosarul căldurii”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În „dosarul căldurii” pe 1 februarie se va da un răspuns cererii de recuzare a celor trei magistraţi care aveau acest caz pe masa de lucru. Reamintim că la Curtea de Apel a ajuns recursul declarat de cei de la Apaterm, nemulţumiţi de soluţia Tribunalului care a dispus intrarea sa în faliment. În decembrie 2011, cei care au atacat decizia Tribunalului au făcut o solicitare de suspendare a acesteia, lucru care a fost admis de completul de trei magistraţi. Aceştia au precizat că hotărârea falimentului va rămâne fără efecte până la momentul când recursul va primi un răspuns. Însă în ianuarie, când era programat recursul, nu s-a întâmplat nimic deoarece, reprezentantul Electrocentrale a refuzat ca dosarul să fie judecat de magistraţii care au dat decizia suspendării falimentului, precum şi de judecătoarea al cărei soţ ar fi fost pe statul de plată al Apaterm. Miercuri vom afla care va fi soluţia Curţii de Apel în ceea ce priveşte cererea de recuzare şi cine va judeca în continuare „dosarul căldurii”. Acesta este important mai degrabă pentru cele două mari societăţi implicate în acest proces decât pentru gălăţeni. Deocamdată, distribuţia a rămas tot în sarcina Apaterm ceea ce înseamnă că oamenii au căldură în apartamente. În schimb, în funcţie de hotărârea acestei instanţe se va şti dacă Apaterm va merge mai departe cu procedura simplificată a falimentului, lucru care va bucura Electrocentrale, unde societatea are cele mai mari datorii, sau nu.

 

 

 

Citit 5098 ori Ultima modificare Duminică, 29 Ianuarie 2012 20:15

3 comentarii

  • postat de SORIN MIHAI
    Marți, 31 Ianuarie 2012 13:50
    DOMNILOR MAGISTRATI !!
    PUNETI CAPAT UNEI INCERTITUDINI SI UNUI CIRC .TINETI CONT DE CONCLUZIA LA CARE A AJUNS IN CEASUL AL DOISPREZECELEA PRESEDINTELE SI ANUME:
    "ROMANII AU PLATIT INDEAJUNS COSTUL AUSTERITATII,SA MAI PLATEASCA SI POLITICIENII"
    NU PERMITETI O NOUA AFACERE TIP PETROM PE SPATELE GALATENILOR.DISPARITIA SERVICIULUI PUBLIC DATORITA SARACIEI CRUNTE VA TRANSFORMA GALATIUL INTRUN ORAS SIMILAR CU CELE DIN VALEA JIULUI.
    PE O SCARA DE BLOC E POSIBIL CA UN APARTAMENT SA SE INCALZEASCA CU O SOBA CU LEMNE, UNUL CU RESOU ELECTRIC ,UNUL CU INSTALATII IMPROVIZATE CU GAZ,UNUL CU BUTELIE ,UNUL DOUA CU CENTRALE .TOTUL E POSIBIL SI INTRADEVAR E NEVOIE DE O DECIZIE CURAJOASA PENTRU CA PUTINELE SERVICI PUBLICE SA RAMANA PUBLICE NU AFACERI DE FAMILIE. DATI DOVADA DE CURAJ !!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de LITERA SI SPIRITUL LEGII
    Marți, 31 Ianuarie 2012 12:31
    DE CITE ORI AR TREBUI FACUT APEL, LA JENA ELECTROCENTRALELOR SI A PARTIDULUI CARE-I STA IN SPATE?

    SA FACI ATITEA FITE SI FARAFASTICURI, SA RECUZI INSTANTE PE MOTIV CA JUDECATOARELE NU SUNT TINERE SI NECASATORITE, DEVINE SCANDALOS. SI ATUNCI DACA TOT "ARE ONOAREA NEREPERATA" HAI SA NE MAI UITAM ODATA SI NOI CETATENII SUBT FUSTA "MAHALAGITEI ":

    - ARE MULT MAI PUTINE DATORII DE DAT DECIT DE INCASAT (TARIFE AIUREA, PENALITATI NECUVENITE ETC......). CREDETI CA S-A SESIZAT VREODATA UN ORGAN DE CONTROL. NICI GIND.

    - UTILAJELE SUN ANTICE DIN URSS SI CAUTA DISPERATI PARTENERI CU MULTE DIOPTRII CARE SA LE DEA BANI DE INVESTITII. DACA NU CISTIGA PROCESUL , MUSAI SA GASEASCA "MANGAFAUA" .

    - VROIA SA DISTRIBUIE AGENT TERMIC IN TOT ORASUL, SI NU E IN STARE SA DISTRIBUE CELOR APROAPE 20 DE SCOLI , SPITALE , PENTENCIAR SI TEATRE. VEZI CAZUL TEATRULUI MUZICAL, UNDE PROBABIL SI BALERINELE IN "LACUL LEBEDELOR " , DANSEAZA CU BOTFORI IN PICIOARE SI SUBE.
    IMBLANITE .

    - CONDUCEREA LOR NU A DAT NICIODATA , NU CONTUL, DAR NICI MACAR BUNA ZIUA , CONSILIULUI LOCAL , PRIMARULUI, ORI PRESEI CU INTREBARI MAI AGRESIVE DECIT " CE MAI FACI"

    VINA ACESTUI ORAS DE ANI DE ZILE, PRIN CONDUCERILE VREMELNIC ALESE ,A FOST CA NU S-A INGRIJIT SA AIBA SI AZI , SURSE PROPRII DE PRODUCERE A CALDURII, SCAPIND DE OBRAZNICIA UNUI FURNIZOR POLITIZAT PINA-N GIT SI DE SPECTRUL SOMAJULUI SI A NEANTULUI FALIMENTAR , O INTREPRINDERE A GALATIULUI, CEALALTA FIIND A MINISTERULUI CU BAIETI DESTEPTI.

    EU NU SPUN DOAR ,CA ANTECEDENTUL MEU : DOMNILOR JUDECATORI , DATI UN VERDICT
    EU SPUN: DOMNILOR JUDECATORI DATI UN VERDICT CURAJOS.
    0
    0
    Raportează
  • postat de RAZVAN MIHAI
    Luni, 30 Ianuarie 2012 10:56
    DOMNILOR DATI O SOLUTIE UNA FAVORABILA PENTRU 600 DE FAMILII CARE NU AU NICI O VINA CA AU INTRAT IN ACEST JOC POLITIC NESIMTIT SI CARE ISI FAC TREABA IN CIUDA UNEI SITUATII EXPLOZIVE NORMAL, DUPA PROCEDURI ASA CUM AU FACUT -O DE ZECI DE ANI DE ZILE.
    DOMNILOR PE 1 FEBRUARIE DATI UN VERDICT !
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.