Mediatorii pot rezolva conflictul cu banca

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În articolul „Ghid de război cu banca”, publicat în „Viaţa liberă” din 4 februarie 2009, vă prezentam modalităţile de a ţine piept abuzurilor băncilor. Ei bine, în plus faţă de cele scrise în articolul menţionat, trebuie să vă spunem că înainte de a apela la justiţie (deci la un proces lung şi costisitor), aveţi posibilitatea de a vă adresa unui mediator. Iar acesta poate rezolva, legal şi simplu, situaţia.

„În conformitate cu Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, lege promulgată tocmai pentru decongestionarea instanţelor, cetăţenii şi-ar putea rezolva problemele mult mai repede şi cu costuri mai reduse. Conflictele de genul pe care dvs. le-aţi prezentat în articol sunt tratate în instanţe în termene care în unele situaţii depăşesc durata creditului.

Asociaţia Mediatorilor Galaţi, consideră că  este în interesul cetăţeanului să se ştie că există Legea 192/2006 şi mediatori, la care se poate apela fără a mai pierde timpul pe holul instanţelor”, ne-a declarat Ecaterina Pricope, preşedinta Asociaţiei Mediatorilor Galaţi.

Citit 1031 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.