Trafic de influenţă de 70.000 de lei - Ofiţer de poliţie din Tecuci, prins în flagrant

Trafic de influenţă de 70.000 de lei - Ofiţer de poliţie din Tecuci, prins în flagrant
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au finalizat dosarul în care Octavian Marius Bulgaru, ofiţer de poliţie judiciară (cu gradul profesional de inspector) la Biroul de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Tecuci, este acuzat de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este acuzat de trafic de influenţă şi Viorel Laţi, consilier local la Primăria comunei Munteni.

Prinşi în flagrant

În urma anchetei efectuate, procurorii DNA au aflat că, în primăvara anului 2012, prevalându-se de calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, inculpatul Marius Octavian Bulgaru a pretins de la un denunţător, atât direct, cât şi prin intermediul inculpatului Viorel Laţi, suma de 70.000 lei. Poliţistul a cerut banii pretinzând că are influenţă asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistraţi şi poliţişti), pe care le poate determina să rezolve în mod favorabil dosarele penale în care denunţătorul era cercetat pentru evaziune fiscală. Soluţiile favorabile vizau atât ridicarea unor sechestre sau a măsurilor preventive, cât şi dispunerea unor soluţii de netrimitere în judecată sau de achitare. „La rândul său, în acelaşi scop, inculpatul Viorel Laţi a primit de la denunţător suma de 10.000 lei la data de 13 mai 2012.

Din banii pretinşi, inculpaţii Marius Octavian Bulgaru şi Viorel Laţi au primit de la denunţător, la data de 21 iunie 2012, suma de 50.000 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

Reţinut, liber, arestat

În urma flagrantului, procurorii DNA l-au reţinut pe Marius Bulgaru pentru 24 de ore şi l-au prezentat cu propunerea de arestare preventivă în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, care au decis că poliţistul poate fi anchetat în libertate. În urma recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea preventivă a poliţistului din Tecuci.

Acum, când procurorii au finalizat ancheta, atât Bulgaru, cât şi Laţi vor fi judecaţi la Curtea de Apel Galaţi, unde li se va da şi o sentinţă pe măsura faptelor comise.

Citit 3678 ori Ultima modificare Luni, 24 Septembrie 2012 23:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.