Executorii au fost executaţi

Executorii au fost executaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii care au avut de-a face cu executorii judecătoreşti au motive de bucurie în aceste zile. Astfel, Consiliul Concurenţei a sancţionat Uniunea Naţionala a Executorilor Judecătoreşti din România (UNEJ) cu amendă în valoare de 593.089 de lei (aproximativ 131.798 de euro) pentru încălcarea Legii Concurenţei atât prin crearea unei bariere la intrarea în profesie, fixând o taxă excesivă şi discriminatorie, cât şi prin stabilirea unor cheltuieli de executare ce exced cadrul legal. Potrivit rezultatelor unei investigaţii efectuate de Consiliul Concurenţei, UNEJ a introdus o taxă de intrare în profesie de 5.000 de euro, de la plata căreia erau scutite rudele şi afinii de gradul I ai celor aflaţi deja în profesie. Potrivit acestei investigaţii, executorii au reuşit să creeze o categorie aparte de privilegiaţi. Astfel, potrivit respectivei investigaţii: „rudele şi afinii de gradul I ai executorilor judecătoreşti prezenţi deja în profesie, prin scutirea de la plata acestei taxe, sunt avantajaţi în raport cu ceilalţi potenţiali executori judecătoreşti, creându-se toate premisele consolidării ideii de castă profesională bazată pe legături de familie”. De asemenea, UNEJ a identificat şi a stabilit o listă a cheltuielilor de executare silită aplicabile tuturor membrilor profesiei. Aceste cheltuieli excedau cadrul legal (Legea nr.188/2000), fiind diferenţiate de onorariile stabilite de ministrul Justiţiei. "Membrii UNEJ, care trebuiau să respecte lista cu "cheltuieli", reprezintă întreaga piaţă a executorilor judecătoreşti şi în acest fel nu a mai existat nici un fel de presiune concurenţială care să menţină aceste cheltuieli la un nivel mai mic", se mai arată în concluziile respectivei anchete.

Citit 2880 ori Ultima modificare Luni, 08 Octombrie 2012 22:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.