În 2008, prin rechizitoriile întocmite în unităţile de parchet de pe raza Curţii de Apel Galaţi (judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea) au fost trimişi în judecată 548 de inculpaţi minori, faţă de 603 în 2007.
Aşa cum reiese din raportul de activitate al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ponderea minorilor din totalul inculpaţilor trimişi în judecată este de 13,6 la sută, în scădere uşoară faţă de anul 2007, când proporţia aceasta a fost de 13,8 la sută.
Inculpaţii din această categorie, adică minorii, au comis 330 infracţiuni de furt, 113 tâlhării, 12 omoruri, opt vătămări corporale grave şi opt violuri.