În scandalul alegerilor din Justiţie, judecătorii gălăţeni au votat pentru plecarea din CSM a Alinei Ghica

În scandalul alegerilor din Justiţie, judecătorii gălăţeni au votat pentru plecarea din CSM a Alinei Ghica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Scandalul din Justiţie declanşat de revocarea unor judecători din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a lăsat şi la Galaţi cu o adunare generală în care s-a votat în favoarea plecării Alinei Ghica din postura de apărător a intereselor colegilor din ţară. Deoarece Ghica îi reprezintă pe judecătorii curţilor de apel, procedura cere ca adunările să se facă doar în ograda acestora.

Astfel, vineri, 29 de magistraţi ai Curţii de Apel Galaţi au votat în favoarea revocării Alinei Ghica, cinci împotrivă, un vot fiind declarat nul. Declanşarea acestei proceduri s-a făcut la Cluj, unde joia trecută s-a votat plecarea magistratului Ghica „pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu în calitate de membru al CSM”. La nivel naţional s-a vorbit că ar urma să se ia în discuţie şi revocarea judecătorilor Horaţiu Dumbravă şi Alexandru Şerban.

Judecătoarea Irina Boldea, purtătoarea de cuvânt a Curţii de Apel Galaţi, ne-a asigurat că, deocamdată, nu există nicio mişcare în acest sens în rândul colegilor săi. Acest pas vine după ce judecătoriile din ţară au votat pentru plecarea din CSM a lui Cristi Danileţ. La Galaţi, 20 de magistraţi au fost pentru revocare, iar nouă împotriva plecării lui Danileţ. Întregul scandal a pornit de la faptul că în fruntea CSM-ului a fost ales un procuror, culmea, votat chiar de către judecătorii care reprezentau acolo interesele instanţelor. Este pentru prima dată în istoria CSM când în frunte se află un procuror, cutuma fiind că forul este condus întotdeauna de un judecător. Această realitate a fost explicată chiar de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, care a vorbit despre faptul că 80 la sută din activitatea sistemului juridic este dată de procesele civile, restul fiind cauze penale, care includ şi activitatea procurorilor. „Din cauza aceasta, în lege nu s-a scris că preşedintele trebuie să fie un judecător, că s-a părut că este o chestiune de bun simţ, care a fost respectată anual, fiecare dintre aceste două componente, ambele unificate sub egida de magistrat, au realizat importanţa faptului că nu poate conduce puterea judecătorească un procuror”, a punctat ministrul într-o declaraţie de presă. S-a vorbit că Pivniceru ar fi făcut presiuni sau că ar fi promis bani pentru instanţe, condiţionând astfel declanşarea procedurilor. Judecătorul Boldea a dat asigurări că la Galaţi a fost vorba doar de o exprimare libera a opiniilor colegilor săi.

Citit 1228 ori Ultima modificare Luni, 14 Ianuarie 2013 17:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.