Poliţişti de frontieră gălăţeni trimişi în judecată pentru contrabandă

Poliţişti de frontieră gălăţeni trimişi în judecată pentru contrabandă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi au finalizat ancheta într-un dosar de contrabandă cu ţigări şi au trimis în judecată 13 persoane, printre care şi trei poliţişti de frontieră, şapte dintre ei fiind arestaţi încă din luna august. O dată cu înregistrarea dosarului la instanţă, magistraţii au decis şi înlocuirea măsura arestării preventive a inculpaţilor Mihăiţă Şerban, Neculai-Titi Comănescu, Ali Silviu, Cornel Nevodaru, Nicuşor Cotloguţ, Daniel Necula şi Marian Claudiu Brener cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Procurorii DIIICOT au reţinut în urma anchetei că la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, în intervalul noiembrie 2011 - octombrie 2012 şi decembrie 2012 - iulie 2013, s-au iniţiat două grupări infracţionale specializate în introducerea, în mod ilegal, a ţigărilor de contrabandă în România. Grupările erau conduse de poliţistul de frontieră Daniel Necula, care a atras în activitatea infracţională doi colegi, Lică Iulian Ungureanu şi Neculai Titi Comănescu, dar şi alte persoane.

Anchetatorii au reţinut faptul că primul grup infracţional a fost organizat la sfârşitul anului 2011, când inculpaţii Octavian Marian Popov, Nicolae Ionuţ Popov şi Marian Claudiu Brener, precum şi alte persoane, sub coordonarea lui Daniel Necula, au început să obţină profit din contrabanda cu ţigări aduse din Republica Moldova. Ţigările erau aduse în România de cetăţeni moldoveni, care beneficiua de informaţii importante de la poliţiştul Necula, dar şi de la colegul său Ungureanu, care le spuneau exact locurile pe unde pot trece astfel încât să evite controlul. În octombrie 2012, Daniel Necula a fost prins pentru a doua oară cu ţigări de contrabandă. La acea vreme, asupra sa au fost găsite 22.000 de pachete de ţigări şi suma de 40.000 lei. Pentru că era deja la a doua abatere, el fiind prins prima dată cu 8.000 de pachete de ţigări în aprilie 2011, procurorii DIICOT au cerut arestarea lui, cerere respinsă însă de magistraţii Tribunalului Galaţi.

Abateri multiple de la lege

Deşi era deja cercetat, Daniel Necula şi-a continuat activitatea infracţională, implicând în afacerea ilegală şi alte persoane. Astfel, a constituit un al doilea grup infracţional, în care a fost atras un alt poliţişti de frontieră, Neculai Titi Comănescu.

Activitatea lor a fost oprită la sfârşitul lunii iulie 2013, când procurorii au făcut 23 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Galaţi şi au organizat un flagrant, trei dintre suspecţi fiind surprinşi, într-o zonă limitrofă a municipiului, în timp ce-şi împărţeau o parte din ţigaretele susceptibile a proveni din contrabandă.

Anchetatorii au arătat şi de această dată că Titi Comănescu şi Daniel Necula asigurau accesul ţigărilor de contrabandă prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal.

Atât în primul caz, cât şi în cel de-al doilea, toţi membrii grupării aveau sarcini clar stabilite, unii ocupându-se de transportul ţigărilor, alţii de asigurarea antemergătorului pentru a se evita controalele poliţiei.

Anchetatorii au pus capăt afacerii şi au cerut din nou arestarea membrilor grupării, magistraţii Tribunalului fiind de acord cu arestarea preventivă pentru şapte persoane implicate, cele care acum vor fi judecate în stare de libertate.

Toate cele 13 persoane trimise în judecată se vor prezenta la Tribunalul Galaţi pe 10 decembrie, atunci când dosarul are primul termen.

Citit 4358 ori Ultima modificare Luni, 25 Noiembrie 2013 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.