Proiect Phare la Penitenciarul Galaţi

Proiect Phare la Penitenciarul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, 10 aprilie, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Penitenciarul  Galaţi, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor Galaţi şi  Fundaţia Familia Galaţi, a lansat proiectul „Împreună pentru viitor”. Acest proiect se va desfăşura prin programul Phare 2006 Coeziune Economică şi Socială.

La eveniment au participat 11 şefi de penitenciare din ţară, episcopul Dunării de Jos, politicieni, preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, dar şi directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comisar şef Gelu Dănuţ Dincă.

„Proiectul vizează pregătirea pentru reinserţia socială post-liberare a persoanelor care execută pedepse privative de libertate, promovând principiul egalităţii de şanse în accesarea serviciilor sociale printr-un parteneriat activ cu reprezentanţii societăţii civile”, ne-a explicat Geanina Crăciun, purtătorul de cuvânt de la Penitenciarul Galaţi. 

320 de persoane private de libertate din Penitenciarul Galaţi vor fi beneficiarii acestui proiect şi vor primi consiliere socială, psihologică şi juridică. De asemenea, cei 320 de beneficiari ai proiectului vor avea parte de informare şi orientare în vederea reinserţiei sociale post-liberare. 

„Beneficiarii finali ai proiectului nostru vor fi în primul rând toate persoanele private de libertate şi familiile lor, dar şi comunitatea locală şi instituţia noastră. Vom asigura asistenţă şi pentru familiile celor care se află în detenţie şi vom organiza acţiuni de resocializare a deţinuţilor”, a adăugat Geanina Crăciun.

Citit 1240 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.