Tată şi fiu, acuzaţi de tentativă de omor, au fost eliberaţi de magistraţii Curţii de Apel. Judecătorii i-au obligat, printre altele, pe Costel şi Ion Lupu să nu plece din ţară, să nu ia legătura cu inculpatul Ionel Crăciun şi să nu poarte nici un fel de arme. Tatăl şi fiul sunt arestaţi din luna august a acestui an, la propunerea procurorilor Parchetului Tribunalului.
Cei doi s-au bătut cu Ionel Crăciun, şi el cercetat în stare de libertate în acest dosar. Incidentul s-a petrecut în localitatea Rădeşti, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi dintre cele două familii. Procurorii au susţinut că disputa dintre ei era cunoscută şi ori de câte ori se întâlneau ieşea cu scântei. Ultima dată s-au luat la bătaie după ce ambele familii se aflau în câte o căruţă şi s-au întâlnit pe un drumeag, fiecare clamând prioritate. De aici a pornit o ceartă în toată regula, pocnindu-se unul pe altul cu ce a avut la îndemână. Unii au dat cu furca, alţii au folosit cuţitele, cert este că fiecare familie şi-a internat în spital câte un membru. Acesta este şi motivul pentru care Ionel Crăciun este şi inculpat în acest dosar, dar şi victimă. Cei doi membrii ai familiei Lupu au susţinut în instanţă, în repetate rânduri, că din punctul lor de vedere se aflau în legitimă apărare, atâta vreme cât Crăciun ar mai fi înjunghiat şi alţi localnici. Până acum, judecătorii le-au tot prelungit mandatele de arestare, până pe 26 noiembrie, când, în recurs, Curtea de Apel a dispus eliberarea.