La Judecătorie/ Scandal din cauza pastilelor de îngrăşare

La Judecătorie/ Scandal din cauza pastilelor de îngrăşare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un caz absolut halucinant a fost pus recent în dezbaterea magistraţilor Judecătoriei. Un inculpat este judecat în stare de libertate pentru că a lovit pe cineva. Motivele pentru care a făcut-o, însă, te pun în situaţia de a te întreba care va fi decizia judecătorească în cazul său.

Pe scurt, soţia lui a cumpărat de la un reprezentat al unei firme specializate nişte pastile de îngrăşat. Din nefericire, femeia a ajuns la spital din cauza pilulelor, iar doctorii l-ar fi acuzat se pare chiar pe bărbat că i-ar fi dat tinerei droguri. Supărat, omul l-a sunat pe vânzător, care ar fi venit la spital, unde s-a declanşat scandalul. Avocata inculpatului a susţinut că, sub imperiul a tot ceea ce i se întâmpla, dar şi pe fondul răspunsului dispreţuitor pe care l-ar fi primit, acesta a început un scandal, care s-a lăsat cu câţiva pumni. Apărătorul a explicat că medicii au stabilit că starea tinerei a fost cauzată de pilule. Victima, la rândul său, susţine că i-au sărit câţiva dinţi şi a dovedit că a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale, motiv pentru care a cerut despăgubiri de 10.000 de lei. Acum, judecătorul urmează să decidă în favoarea cui înclină dreptatea.

Citit 1895 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Martie 2014 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.