Potrivit prevederilor art. 1043, Cod civil, „Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii”. Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de doi martori.
Cuprinsul testamentului este format de legate, care sunt dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile individuale. Acesta mai poate conţine exheredări (înlăturarea de la succesiune a unor moştenitori legali), revocări totale sau parţiale ale unui testament anterior, precum şi alte dispoziţii, cum ar fi cele privitoare la funeralii sau chestiuni personale şi familiale fără conţinut patrimonial.
CITEŞTE ŞI: SFATUL NOTARULUI/ Regimul comunităţii convenţionale
Testamentul autentic prezintă avantajul că poate fi folosit şi de persoanele care nu ştiu să scrie sau să citească sau de persoanele care din orice cauză (infirmitate, paralizie etc) nu pot semna. Ca orice act autentic, testamentul autentic face dovada, până la înscrierea în fals, şi este pus la adăpost de pierdere, sustragere sau distrugere, întrucât un exemplar original se păstrează în arhiva notarului public şi oricând se poate elibera un duplicat. În plus, pericolul ca un viciu de consimţământ să afecteze valabilitatea actului este mult diminuat faţă de cazul unui testament olograf.
În această materie, competenţa teritorială a notarilor publici este generală, astfel că autentificarea testamentului poate fi făcută la orice birou notarial din ţară. În principiu, autentificarea se face de către notarul public la sediul biroului notarial, însă, prin excepţie, testamentul autentic se poate încheia şi în alte locuri decât la sediul notarului (de exemplu, la locuinţa testatorului), în situaţii bine justificate, cum sunt: vârsta înaintată, starea de sănătate etc.
George Schin, notar
