BREVIAR JURIDIC/ Cererea de apel în procesul civil

BREVIAR JURIDIC/ Cererea de apel în procesul civil
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Apelul este mijlocul procedural prin care persoana nemulţumită de hotărârea primei instanţe solicită instanţei ierarhic superioare anularea ori schimbarea în parte sau în totalitate a hotărârii atacate.

Codul de procedură civilă prevede că această cerere trebuie să cuprindă: elementele de identificare a părţilor (numele şi prenumele,  codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul persoanelor juridice şi contul bancar); indicarea hotărârii atacate (numărul şi data pronunţării, precum şi instanţa care a pronunţat-o); motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul; probele invocate în susţinerea apelului (înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiză, cercetare la faţa locului); semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia.

Cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacată în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare către intimaţi şi un exemplar pentru instanţă. Dacă intimaţii au un reprezentant comun, se va depune un singur exemplar alături de exemplarul pentru instanţă.

La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Cererea de apel se taxează cu 50 la sută din taxa pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima  instanţă, dar nu mai puţin de 20 lei. În cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, apelul se taxează cu 50 la sută din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 20 lei.

Citeşte şi: BREVIAR JURIDIC/ Cererea reconvenţională

Citit 2208 ori Ultima modificare Luni, 10 Noiembrie 2014 17:22