Tutela minorului este o măsură de protecţie care se instituie faţă de minorul lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părintească. Codul civil prevede în mod explicit cazurile de instituire a tutelei minorului. Astfel, tutela minorului se instituie când ambii părinţi se află într-una din următoarele situaţii: decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi sau declaraţi judecătoreşte morţi.
De asemenea, tutela minorului se instituie şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea tutelei.
Codul civil precizează persoanele şi instituţiile care au obligaţia să înştiinţeze de îndată instanţa de tutelă cu privire la existenţa unui minor lipsit de îngrijire părintească.
Aceste persoane şi instituţii sunt: persoanele apropiate minorului, administratorii şi locatarii casei în care minorul locuieşte, serviciul de stare civilă, în cazul înregistrării morţii unei persoane, notarul public, cu ocazia deschiderii unei proceduri succesorale, instanţele judecătoreşti, în cazul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
Măsura de protecţie a tutelei minorului se instituie de către judecătoria (instanţa de tutelă) în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază minorul. Numirea tutorelui se face cu acordul acestuia de către instanţă în camera de consiliu prin încheiere definitivă. Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Poate fi ascultat şi minorul care nu a împlinit această vârstă dacă instanţa consideră că este necesar.
Instanţa de tutelă trebuie să soluţioneze de îndată cererea de numire a tutorelui, astfel încât interesul superior al copilului şi relaţiile sale cu familia să nu fie afectate.
