Am să-ţi trimit un fluture la toamnă,
verde, haihui, rămas aici, subţire,
uitat de timp, de vreme şi de moarte,
înalt, frumos, deştept, aproape mire!
Am să-l trimit cu zborul cel din urmă,
cu tot suavul prins în fluturare...
văzduhul tău, sufletul tău, livada
s-or înflori-n secunda următoare!
Acuma-l scriu, şi-l corectez, şi-l laud,
şi-l dăscălesc, şi-l rog să nu s-abată
din calea cea mai scurtă către toamnă,
din drumul cel mai drept spre altădată!
E gata... îl citesc ultima oară...
mă umple plânsu-n firea mea măruntă:
parcă-i o simplă teză la iubire,
parcă-i lucrare de control la nuntă!
Nici o greşeală, punct cu punct, aievea:
titlu, prefaţă... tot... fără erată!...
Cest flutur laic seamănă cu mine:
mire mereu pe pagina cealaltă!...
S-apropie... s-apropie... s-aude...
nu se mai vede nici o depărtare...!...
Am să-ţi trimit un manuscris cu aripi!...
Ai grijă de secunda următoare!
