Amintiri din puşcărie (bulevardier... de mare altitudine)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Nu-s cel ce sunt... mai caut... şi mai caut...

mai am oleacă... poate dau de mine...

şi poate aflu ce-s, ce nu-s... şi poate

încep să-mi spun: ce (dez)acorduri fine

vibrează-n hohotiri şi în percuţii

de supra/faţă şi de adâncime

când strig să mi s-arate adevărul,

dar mi se-azvârle-n geam cu antonime!

Şi când întreb (cu ochii spre înaltul

necunoscut) ce sinonime are

acest real apatic, plin cu sine,

unde (g)lumesc şi eu cu-abstractizare,

îmi ia din ochi, îmi hâţână ograda,

îmi şterge mintea... râde... nici nu-i pasă,

mă trece-n lista neagră şi îmi spune

să circul şi să cânt la altă masă!

E timpul să-mi dau seama că pământul

e-un biet rotund, o biată puşcărie

în care nişte triste jucărele

suportă renghi, neant şi băşcălie!

Sunt cel ce nu-s... dau bir dezamăgirii,

sunt lămurit, stau drept şi bat din drâmbă:

oricând şi-oriunde, mândru, demiurgul

se scarpină-n cu-ti-e şi mă strâmbă!        

Citit 8614 ori Ultima modificare Miercuri, 19 August 2015 16:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.