ŢEPELE cu vouchere de VACANŢĂ sunt anchetate de autorităţi. Păgubiţii cer BANII pe căi legale
Foto: Foto: Florin Ravdan

ŢEPELE cu vouchere de VACANŢĂ sunt anchetate de autorităţi. Păgubiţii cer BANII pe căi legale
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Protecţia Consumatorului a deschis anchete în cazul fiecăreia dintre cele cinci sesizări care o reclamă pe patroana agenţiei Pro Vacances de promisiuni neonorate

Numărul gălăţenilor care se plâng de faptul că planurile de vacanţă le-au fost ruinate de o agenţie de turism, care le-a luat banii fără a le acorda voucherele promise, este, în momentul de faţă, de cinci. Atâtea sesizări privind plata sumelor, deloc mici, au ajuns pe masa comisarilor de la Protecţia Consumatorului în luna august, după ce păgubiţii s-au văzut nevoiţi fie să renunţe de tot la concedii, fie să plătească alţi bani ca să-şi salveze vacanţele şi asta pe ultima sută de metri.

"La momentul actual, comisarii noştri au în lucru cinci sesizări privind agenţia de turism Pro Vacances, prin care se reclamă faptul că au fost achitate sume de bani şi nu au fost predate voucherele aferente. La acestea se mai adaugă o sesizare, care vizează aceeaşi firmă, dar prin care se reclamă condiţiile la un hotel de pe litoral  şi care a fost direcţionată către autorităţile competente de la Constanţa", a precizat Carmen Tudor, comisar şef al CJPC Galaţi.

300 de euro din 3.000

Este suma pe care trei familii care trebuiau să plece la începutul lunii august în Zakyntos, al căror caz vi l-am prezentat într-una din ediţiile trecute ale "Vieţii libere", au primit-o de la patroana agenţiei. Oamenii au plătit în total 3.075 de euro pentru un sejur de vis, dar când au mers să îşi ia voucherele au descoperit că locurile la hotel  nu fuseseră plătite şi că patroana susţinea că nu dispune de lichidităţi pentru că îi fuseseră blocate conturile.

"A trecut o lună de zile de atunci şi abia am primit 300 de euro din suma totală, adică 100 de euro de familie. Noi am făcut plângere la Protecţia Consumatorului, dar am înţeles că va fi de durată. Şi de la Secţia 2 Poliţie, unde am mers, ni s-a spus că trebuie întâi să se soluţioneze de CJPC şi apoi vor putea ei să facă ceva", ne-a spus ieri, 31 august, Andreea Anghel, una dintre gălăţencele păcălite.

Clienţii firmei care au luat plasă cu concediul în această vară cred că sunt şanse mici să îşi recupereze banii, deşi fiecare a primit câte o declaraţie de la patroana agenţiei, un soi de angajament de plată, prin care aceasta îşi cere scuze şi promite că va da banii înapoi, fără a da însă şi vreo dată certă.

Citit 3410 ori Ultima modificare Luni, 07 Septembrie 2015 00:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.