Codul civil instituie regula potrivit căreia copilul minor locuieşte la părinţii săi. În situaţia în care părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. În cazul în care părinţii nu se înţeleg, va decide instanţa de judecată, ţinând seama de concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit această vârstă, dacă instanţa de judecată consideră că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
În practica instanţelor de judecată s-a reţinut că, pentru evaluarea interesului superior al copilului şi luarea unei hotărâri de stabilire a locuinţei acestuia, se au în vedere vârsta copilului, ocupaţia şi comportamentul părinţilor, interesul acestora faţă de copil, legăturile afective stabilite între părinţi şi copil, posibilităţile materiale ale părinţilor, situaţia locativă a fiecărui părinte etc.
Hotărârea judecătorească privind stabilirea locuinţei copilului îşi produce efectele atât timp cât împrejurările avute în vedere la data pronunţării rămân neschimbate. În situaţia în care este afectată exercitarea autorităţii părinteşti sau a unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului poate avea loc cu acordul părinţilor. Dacă părinţii nu se înţeleg, ca şi în cazul stabilirii locuinţei copilului, va hotărî instanţa de judecată potrivit interesului superior al copilului.
Codul civil prevede că părintele la care copilul nu mai locuieşte în mod obişnuit (statornic) are dreptul să păstreze legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de judecată poate limita exercitarea acestui drept, dacă este în interesul copilului.
Taxa judiciară de timbru pentru cererea de chemare în judecată prin care se solicită stabilirea locuinţei copilului este în cuantum de 20 lei.
