Pentru soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei de plată, instanţa de judecată dispune citarea părţilor potrivit dispoziţiilor referitoare la cauzele urgente. Scopul citării este de a se oferi părţilor posibilitatea să dea explicaţii şi lămuriri cu privire la obiectul cererii şi de a se stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor sau pentru a ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţii de plată.
La citaţia pentru debitor se anexează, în copie, cererea privind ordonanţa de plată şi înscrisurile depuse de creditor în dovedirea pretenţiilor sale. De asemenea, în citaţie se pune în vedere debitorului că are obligaţia să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înainte de primul termen de judecată.
Totodată, debitorului i se precizează că, faţă de împrejurările cauzei, nedepunerea întâmpinării poate fi considerată de instanţă ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului. Sancţiunea nedepunerii întâmpinării constă în decăderea pârâtului debitor din dreptul de a propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. De menţionat că întâmpinarea depusă de pârâtul debitor nu se comunică reclamantului creditor. Acesta ia cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării de la dosarul cauzei. Dacă debitorul depune la dosar întâmpinarea în două exemplare, un exemplar se înmânează creditorului în şedinţa de judecată, fără a fi obligatorie comunicarea acestuia către creditor, dacă lipseşte la termenul de judecată.
Pin întâmpinare, debitorul pârât poate să conteste creanţa, să propună probe în apărarea sa şi să invoce excepţii (ex., excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa somaţiei sau excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei de judecată).
Singura probă admisibilă în cadrul procedurii ordonanţei de plată este, în principiu, proba prin înscrisuri (ex., facturi, procese-verbale de recepţie, procese-verbale de conciliere sau de eşalonare a datoriei, corespondenţa dintre părţi etc.).
Instanţa de judecată examinează cererea pe baza actelor depuse la dosar, precum şi a declaraţiilor date de părţi.
În funcţie de înscrisurile din dosar şi atitudinea procesuală a părţilor, instanţa de judecată poate pronunţa una din următoarele soluţii, prevăzute de Codul de procedură civilă:
- Închide dosarul prin încheiere definitivă, când creditorul declară (verbal sau în scris) că a primit plata sumei datorate;
- Ia act de înţelegerea părţilor asupra plăţii, în cazul în care acestea se înţeleg asupra plăţii, prin pronunţarea unei hotărâri de expedient, care este definitivă şi constituie titlu executoriu;
- Respinge cererea creditorului, în situaţia în care instanţa de judecată constată că apărările formulate de debitor sunt întemeiate;
- Respinge cererea creditorului, când instanţa de judecată constată că apărările de fond formulate de debitor necesită administrarea altor probe în afară de înscrisurile şi explicaţiile părţilor, iar aceste probe ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun.
În ambele situaţii de respingere a cererii privind ordonanţa de plată, pentru a-şi valorifica pretenţiile, creditorul are posibilitatea să introducă, ulterior, cerere de chemare în judecată potrivit procedurii de drept comun.
- Admite (în tot sau în parte) cererea creditorului şi emite ordonanţa de plată în care se precizează suma şi termenul de plată. Dacă instanţa admite în parte cererea şi emite ordonanţă de plată numai pentru această parte, pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei, creditorul poate formula acţiune pe calea dreptului comun.
Codul de procedură civilă prevede că termenul de plată stabilit în cuprinsul ordonanţei nu poate fi mai scurt de 10 zile şi nici mai lung de 30 de zile de la data comunicării acesteia către debitor. Instanţa de judecată poate stabili un termen de plată cu depăşirea limitelor legale sus-menţionate, dacă părţile convin în acest sens.
Ordonanţa de plată se înmânează părţii (părţilor) prezente sau, după caz, va fi comunicată de îndată, adică imediat după redactare.
