UPDATE: ”Rasistul de pe viaduct”, condamnat la închisoare
Foto: În foto, coliba în care a fost comisă crima

UPDATE: ”Rasistul de pe viaduct”, condamnat la închisoare
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

UPDATE, 10 octombrie: Magistraţii Tribunalului Galaţi au dat o primă sentinţă în dosarul gălăţeanului care în luna februarie a înjunghiat de mai multe ori, din răzbunare, un bărbat de etnie romă, acesta din urmă pierzându-şi viaţa. Astfel, Marian Ivanov, care avea deja o condamnare cu suspendare pentru o tentativă la omor, s-a ales acum cu 17 ani închisoare şi cu mai multe drepturi suspendate pe o durată de cinci ani, după executarea pedepsei principale. În sentinţa pronunţată recent de judecătorii Tribunalului Galaţi, s-a dispus şi revocarea „suspendării sub supraveghere, pentru pedeapsa anterioară de trei ani şi şase luni şi pedeapsa complementară, aplicate inculpatului Ivanov Marian, prin sentinţa penală 290/2014 a Tribunalului Galaţi, modificată prin decizia 1243/A din 18.12.2014 a Curţii de Apel Galaţi, şi dispune executarea pedepsei de trei ani ani şi şase luni închisoare alături de prezenta”, menţionează judecătorii gălăţeni. În aceste condiţii, Marian Ivanov va avea de executat o pedeapsă totală de 20 de ani şi şase luni închisoare.

Din această pedeapsă i se va deduce perioada petrecută după gratii atât după prima infracţiune, 13 iunie 2013 până la 31 martie 2014, cât şi după cea de-a doua infracţiune, respectiv de pe 24 februarie 2016 la zi. După ce au decis care este perioada în care Ivanov trebuie să stea după gratii, magistraţii au stabilit şi faptul că acesta trebuie, pe durata detenţiei, să urmeze tratamentul medical pentru afecţiunile psihice de care suferă, până la însănătoşire sau până la ameliorarea afecţiunilor.

Marian Ivanov a fost obligat la plata sumei de 6.907,87 de lei cu titlu de despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare) către partea civilă Spitalul Judeţean Galaţi. Mai mult, Ivanov trebuie să plătească 3.000 de lei despăgubiri materiale către partea civilă Valeriu Şerban şi 20.000 de lei daune morale către partea civilă Sorin Eugen Onilă. La toate aceste sume se mai adaugă şi cheltuielile judiciare către stat, în valoare de 2.200 de lei.

Vă reamintim faptul că Marian Ivanov, în vârstă de 43 de ani, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, din dorinţa de răzbunare, a intrat peste cumnatul celui pe care îl agresase în 2013 şi, cu un cuţit, l-a atacat, în timp ce aceasta dormea. Iniţial, Marian Ivanov a fost arestat preventiv pentru tentativă la omor. Lucrurile s-au complicat, însă, la mai puţin de 24 de ore de la arestare. Şi asta pentru că Marian Onilă, care fusese internat în stare foarte gravă, a decedat pe patul de spital. Astfel, s-a schimbat încadrarea faptei, Ivanov fiind acuzat de omor calificat. În timpul anchetei penale, inculpatul a fost supus şi unei expertize psihiatrice. În urma raportului de expertiză efectuat, medicii au stabilit că Marian Ivanov are epilepsie şi tulburare organică de personalitate, dar că şi-a păstrat discernământul în raport cu fapta comisă.

Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi nu este definitivă, ea putând fi atacată atât de Ivanov, cât şi de procurori.


A vrut să se RĂZBUNE. ”Rasistul de pe Viaduct”, trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au finalizat ancheta în cazul gălăţeanului Marian Ivanov, acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Bărbatul, care a şi fost arestat în luna februarie, a fost trimis în judecată, şi îşi aşteaptă pedeapsa după gratii.

Marian Ivanov, în vârstă de 43 de ani, cunoscut ca un individ foarte violent, nu este la prima abatere de la lege. Când a săvârşit faptele pentru care acum a  fost trimis în judecată, Marian Ivanov  se afla în perioada de încercare, după ce, în 2014, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru o tentativă de omor. Ivanov a primit condamnarea după ce a tăiat un bărbat, sub pretextul că acesta este de etnie romă.

Deşi a scăpat de închisoare, gălăţeanul nu s-a potolit şi, din dorinţa de răzbunare, a ajuns să facă o nouă faptă penală. De data aceasta, i-a căzut victimă cumnatul celui care îi fusese prima victimă.

"Sub pretextul că partea vătămată, Marin Onilă, şi cumnatul său erau băuţi şi făceau gălăgie, inculpatul a decis să se răzbune, a luat un cuţit şi a atacat-o pe partea vătămată, în timp ce aceasta dormea. I-a aplicat mai multe lovituri pe suprafaţa corpului, dar şi în zona capului", ne-a explicat, imediat după comiterea faptei, Emanoil Rizea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Mai mult, gălăţeanul a recunoscut în faţa procurorilor ceea ce a făcut şi le-a povestit acestora cu lux de amănute ce s-a întâmplat în locuinţa insalubră în care l-a înjunghiat pe Marian Onilă.

Iniţial, Marian Ivanov a fost arestat preventiv pentru tentativă la omor. Lucrurile s-au complicat, însă, la mai puţin de 24 de ore de la arestare. Şi asta pentru că Marian Onilă, care fusese internat în stare foarte gravă, a decedat pe patul de spital. În urma efectuării necropsiei, procurorii au fost nevoiţi să schimbe încadrarea juridică a faptei săvârşite de Marian Ivanov din tentativă de omor în omor calificat, faptă pedepsită de lege cu până la 25 de ani de închisoare.

În timpul anchetei penale, inculpatul a fost supus şi unei expertize psihiatrice. În urma raporului de expertiză efectuat, medicii au stabilit că Marian Ivanov are epilepsie şi tulburare organică de personalitate, dar că şi-a păstrat discernământul în raport cu fapta comisă.

Bărbatul va fi judecat la Tribunalul Galaţi, urmând ca magistraţii să pronunţe şi o primă sentinţă în acest caz, luând în calcul şi revocarea suspendării în cazul primei pedepse, primite în 2014.

Citit 6355 ori Ultima modificare Luni, 10 Octombrie 2016 19:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.