Conform art. 915 din Codul de Procedură Civilă, competenţa, în materie de divorţ, aparţine, de regulă, judecătoriei în circumscripţia căreia soţii au avut ultimul domiciliu comun. Însă, dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu mai locuiesc în România, părţile pot conveni să introducă acţiunea la orice judecătorie din ţară. În lipsa unui astfel de acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Totodată, în materie de divorţ cu element de extraneitate, sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului European 2201/2003, unde se specifică faptul că au competenţă să hotărască instanţele judecătoreşti din statul membru pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită actuală a soţilor sau reşedinţa obişnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an înaintea introducerii cererii. Astfel, părţile, deşi s-au căsătorit în România şi sunt cetăţeni români, pot alege să introducă acţiunea de divorţ la instanţa străină în circumscripţia căreia îşi au reşedinţa. Procedura divorţului în străinătate este, de multe ori, mult mai îndelungată decât în România şi mai costisitoare.
Înfăţişarea în faţa instanţei
Acţiunea de divorţ este personală, aşa că, în faţa instanţelor de fond, părţile trebuie să se prezinte în persoană, cu excepţia cazurilor prevăzute limitativ de lege, şi anume: unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa în străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl impiedică să se prezinte. Doar în astfel de cazuri, partea poate fi reprezentată prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator şi este obligată să facă dovada imposibilităţii prezentării. În celelalte situaţii, partea trebuie să fie prezentă personal şi, eventual, asistată de avocat.
Aşadar, partea, cetăţean român cu reşedinţa în străinătate, poate veni personal la fiecare termen de judecată sau poate mandata un avocat pentru reprezentare, cu obligaţia de a face dovada reşedinţei în străinătate.
Este important de menţionat: dacă reclamantul lipseşte nejustificat de la unul dintre termenele de judecată şi nu se află în situaţia expusă anterior cu privire la reprezentare, cererea de divorţ se va respinge ca nesusţinută.
Împăcarea părţilor
Părţile se pot împăca pe tot cursul procesului, chiar dacă nu au fost plătite taxe de timbru. Instanţa de judecată este obligată să ia act de împăcare şi să dispună închiderea dosarului. În cazul în care s-au achitat taxe de timbru, instanţa va dispune restituirea acestora. Dacă partea reprezentată prin avocat nu poate fi prezentă la termenul de judecată în vederea împăcării, va fi necesară o procură specială pentru ca avocatul să poată susţine acest demers.
Renunţarea la judecată
Reclamantul poate renunţa la judecată în tot cursul judecăţii, chiar dacă pârâtul se împotriveşte. Cererea de renunţare se poate face personal, în faţa instanţei, sau prin mandatar cu procură specială.
