Băuturi fine la bani mărunţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lucrătorii vamali din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Galaţi au trecut “la catastif”, în ziua de 17 iulie, confiscarea unor mărfuri în valoare totală de 43.300 lei.

Mai exact, în timpul unei operaţiuni de control a autovehiculelor în trafic a fost depistată, la Focşani, o autoutilitară Volkswagen aparţinând unei firme din Bucureşti burduşită cu tot felul de “delicatese cu dop” – Teacher’s, Grant’s, Jim Beam, Cinzano, Campari -, cafea Expresso, dar şi uleiuri minerale.

Pentru toate aceste mărfuri nu s-au putut prezenta documente fiscale valabile, ceea ce, desigur, contravine normelor aflate în vigoare.

Prin urmare, marfa a fost reţinută în vederea confiscării, firma în cauză primind şi o amendă contravenţională în cuantum de 20.000 lei.

Citit 901 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.