„Mă băteau până leşinam”

„Mă băteau până leşinam”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Mi-au pus ochelarii aceia fără lentile - «beznicari» - cătuşe şi m-au dus în celulă” * „I-am rugat: «Dacă sunt aşa periculos, împuşcaţi-mă!»” * „Mi-au spus: «Te împuşcăm când vrem noi, după ce ne spui legăturile cu americanii»” * La 74 de ani, Mircea Negoiţă dă statul român în judecată *

Catalogat drept „duşman al poporului”, condamnat nevinovat la un an şi jumătate de puşcărie, dl Mircea Negoiţă a fost toată viaţa terorizat şi vânat de regimul comunist. Practic viaţa lui liniştită s-a încheiat la frageda vârstă de 18 ani, când tânărul, venit de la ţară ca să înveţe şi să-şi croiască un destin, a devenit „complice” în organizaţia subversivă „Porumbeii zburători”.

După o viaţă de persecuţii, fostul condamnat politic al vechiului regim comunist solicită despăgubiri statului român, în baza legii 221. Merită să-i aflaţi povestea:

A ţinut de „şase”!

Povestea viitorului „duşman al poporului” Mircea Negoiţă a început în vara anului 1953. „Învăţam la o Şcoală CFR în Ploieşti Nord şi stăteam în cameră, la cămin, cu un coleg, Gheorghe Cazan, despre care nu ştiam că se ocupa cu distribuirea de materiale subversive. Într-o zi, m-a rugat să îl păzesc ca să nu-l vadă nimeni că pune un articol la gazeta de perete. L-am ajutat, fără să ştiu despre ce articol era vorba”.

„Materialul a dispărut de la gazetă înainte să apuc să-l citesc. Abia după câteva zile, colegul mi-a spus că era un articol împotriva orânduirii”.

„Eu aveam 18 ani, veneam dintr-o familie nevoiaşă, cu opt copii, făcusem o şcoală profesională, nu aveam nimic cu sistemul! În plus, era ocupaţie sovietică, tancurile uneia dintre cele mai mari armate din lume dominau ţara. La o săptămână am aflat că pe Cazan l-au arestat. Peste o săptămână am ajuns şi eu la securitate”, ne-a povestit dr. Negoiţă.

„Nu mă puteam opri din tremurat”

Îmbrăcat doar în cămaşă şi pantaloni – era 7 august – tânărul Negoiţă a ajuns la subsol unde erau doar câteva grade Celsius. „Mi-au pus ochelarii aceia – beznicari - , negri, fără lentile, şi cătuşe, şi m-au dus în celula din beton. Acolo nu era decât o singură pătură”.

„Nu mă puteam opri din tremurat. Erai obligat să stai în şezut cât timp dura ancheta, iar ancheta dura 24 din 24. Am aflat de ce sunt acuzat: complice la redactare şi răspândire de manifeste împotriva sistemului comunist. Le-am spus că n-am făcut nimic, că la securitate am auzit pentru prima dată de organizaţia subversivă secretă «Porumbeii zburători»”.

„Colegul meu Gheoghe Cazan a scris declaraţie că nu sunt implicat în organizaţia subversivă «Porumbeii zburători». Degeaba. Au urmat trei luni de anchete, bătăi peste cap şi la tălpi ca să semnez o declaraţie că am primit bani din străinătate, că am legături cu americanii, cu duşmanii statului socialist. Le-am spus că nu am făcut nimic, că sunt un băiat sărac de la ţară”.

„Mă băteau până leşinam, aruncau o găleată de apă pe mine, mă duceau în cameră, mă lăsau să-mi revin. Apoi venea altul să mă bată. De mâncare, primeam  un polonic de apă caldă cu o foaie de varză sau o felie de cartof. Atât cât să nu mori. Era umed şi rece în celulă”.

„I-am rugat: «Dacă sunt aşa periculos, împuşcaţi-mă!». Mi-au spus: «Te împuşcăm când vrem noi, după ce ne spui legăturile cu americanii»”.

„În final, am semnat o declaraţie numai să mă lase în pace. Nu era cale de ieşire, m-ar fi omorât în bătaie. După trei luni am ajuns la Jilava, printre alte zeci de cadavre vii”, ne-a povestit dl Negoiţă.

- va urma -

Foto 2: Documentul semnat în timpul anchetei, prin care tânărul de numai 18 ani mărturisea că n-a făcut nimic

Citit 2011 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.