În temeiul unui act juridic sau al altui mod de dobândire legal, dreptul de proprietate privată poate avea doi sau mai mulţi titulari.
Proprietatea poate fi pe cote părţi şi se numeşte coproprietate, putând fi obişnuită, forţată sau în devălmăşie.
Coproprietatea obişnuită
În coproprietatea obişnuită fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate, putând să dispună liber de ea, în absenţa unei stipulaţii contrare. Coproprietarii împart beneficiile şi sarcinile proporţional cu cota parte pe care o deţin, folosirea în mod exclusiv a bunului doar de către unul dintre coproprietari putând atrage obligarea acestuia la plata de despăgubiri. În exercitarea drepturilor lor, coproprietarii pot folosi bunul fără a-i schimba destinaţia sau a aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari.
Actele de conservare pot fi făcute fără acordul celorlalţi coproprietari, însă actele de administrare şi de dispoziţie se fac doar cu acceptul tuturor proprietarilor. În lipsa acceptului, acesta se poate obţine printr-o hotărâre care suplineşte consimţământul celui care nu poate sau refuză abuziv încheierea actului de administrare. Acţiunile în justiţie pot fi promovate de un singur coproprietar. Hotărârile pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor, însă cele potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi proprietari.
Coproprietatea forţată
Pot face obiectul coproprietăţii forţate bunurile considerate părţi comune, despărţiturile comune, bunurile aflate în proprietate periodică, bunurile care constituie amintiri de familie, bunurile comune necesare pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar, bunurile comune necesare folosirii mai multor fonduri etc.
Fiecare coproprietar poate folosi bunul comun cu respectarea destinaţiei acestuia şi permiterea exercitării folosinţei de către ceilalţi coproprietari. Cheltuielile ocazionate de întreţinerea şi conservarea bunului se suportă proporţional cu cota parte deţinută.
În anumite situaţii, părţile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosinţă exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalţi coproprietari, cu acordul a două treimi din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi sau de către adunarea generală a asociaţiei de proprietari.
Înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se poate face doar odată cu dreptul asupra spaţiului care constituie bunul principal.
Fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi exploatarea părţilor comune, proporţional cu cota sa parte, fiind obligat să permită accesul în spaţiile care constituie bunuri principale pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii şi întreţinerii părţilor comune.
Proprietatea comună în devălmăşie
Proprietate în devălmăşie există atunci când dreptul de proprietate aparţine mai multor persoane, fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune. În cazul soţilor care au optat pentru regimul matrimonial al comunităţii de bunuri, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune fără a se stabili cât anume revine fiecăruia.
