Pompierii militari gălățeni, de veghe în acest weeeknd prelungit

Pompierii militari gălățeni, de veghe în acest weeeknd prelungit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului Galați a anunțat activitățile specifice pe care le va desfășura în acest weeken prelungit. 

Astfel, în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie, cu prilejul manifestărilor religioase dedicate Sfântului Andrei și a evenimentelor organizate de Ziua Națională a României, militarii ISU Galați vor monitoriza în permanență situația operativă din teren și dacă va fi nevoie vor fi dispuse măsuri imediate pentru protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor. În aceste zile, pompierii militari gălățeni vor interveni, ca de obicei, pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor și gestionarea tuturor situațiilor ce pot pune în pericol viața oamenilor. Echipajele SMURD vor asigura răspunsul la urgențele medicale, oferind sprijin persoanelor aflate în dificultate și transportându-le la unități spitalicești atunci când este necesar.

Atenție la aglomerație!

În contextul pelerinajului de la Catedrala Arhiepiscopală, militarii atrag atenția participanților asupra formării unor aglomerări, în special la primele ore ale dimineții și către seară. Pe 30 noiembrie, un echipaj de prim-ajutor va fi prezent în zona Catedralei în intervalul 8:30 - 23:00, pentru a interveni prompt în sprijinul celor ce pot avea nevoie de asistență medicală.

De asemenea, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, inclusiv a ceremonialului și paradei militare, salvatorii gălățeni vor fi prezenți pentru a preveni producerea unor situații de risc și pentru a asigura condiții de siguranță tuturor participanților.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor, pompierii gălățeni recomandă: nu blocați intrările și ieșirile lăcașurilor de cult sau ale spațiilor unde se desfășoară evenimente; evitați aprinderea unui număr mare de lumânări în același loc și folosiți doar suporturile special amenajate; nu lăsați lumânările nesupravegheate și nu le așezați în apropierea materialelor inflamabile; dacă evenimentul se desfășoară în aer liber, evitați aprinderea lumânărilor lângă vegetație sau în locuri expuse vântului; dacă observați o persoană aflată în dificultate, anunțați imediat echipajele din zonă; nu blocați căile de acces pentru autospecialele de intervenție; fiți atenți la cablurile electrice temporare, instalații improvizate sau zone alunecoase; în orice spațiu public, identificați vizual căile de evacuare.

Pentru prevenirea evenimentelor care pot pune în pericol viața și sănătatea, pompierii le recomandă tuturor cetățenilor să adopte un comportament responsabil și să se informeze din surse oficiale. Platforma fiipregatit.ro pune la dispoziție ghiduri utile privind acțiunile care trebuie întreprinse înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

Citit 84 ori Ultima modificare Vineri, 28 Noiembrie 2025 17:43

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro