Tun de un milion de euro al HOȚILOR gălăţeni | VIDEO

Tun de un milion de euro al HOȚILOR gălăţeni | VIDEO
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

O grupare de hoţi din judeţul Galaţi este acuzată de autorităţile franceze că, în decurs de un an, a comis zece furturi de produse fitosanitare din Hexagon. Prejudiciul este estimat la un milion de euro. Descinderile în urma cărora nouă persoane au fost arestate au avut loc concomitent în România, Germania şi Belgia.

După magazinele de aparatură electronică şi hipermarketuri, depozitele de produse destinate lucrărilor agricole sunt în topul ţintelor preferate de grupările infracţionale româneşti care acţionează în afara ţării. Cea mai nouă grupare de gălăţeni destructurată în urma cooperarii internaţionale este acuzată de lovituri date tot pe teritoriul Franţei, prejudiciul fiind, ca şi în cazul altor filiere, unul uriaş: un milion de euro, bani "făcuţi" într-un timp relativ scurt.

Zece tunuri într-un an

Anchetatorii francezi, care au fost pe urmele hoţilor ce jefuiau depozitele fitosanitare din regiunea Alsacia, vorbesc despre un mod de operare foarte precis, pus la cale de filiera cu atribuţii bine determinate. După ce erau furate, produsele, respectiv pesticide şi seminţe, erau trimise în România, cele mai multe în judeţul Galaţi, unde erau mai apoi revândute. Un milion de euro este prejudiciul estimat al furturilor comise în perioada iunie 2016 - iulie 2017. În urma investigaţiilor, francezii au ajuns la concluzia că majoritatea drumurilor duceau la Galaţi, dar şi în alte câteva judeţe, unde membrii grupării aveau conexiuni menite să le uşureze munca. Astfel, pentru punerea în executare a mandatelor de arestare emise de Tribunalul de Mare Instanță din Colmar, zilele trecute au avut loc decinderi simultane atât în România cât şi în Germania şi Belgia. 12 percheziţii au avut loc numai la noi, dintre care nouă în judeţul Galaţi, una la Iaşi, una la Suceava şi una la Arad.

"Au fost puse în executare şapte mandate de aducere şi au fost audiaţi şapte dintre membrii grupării. Au fost ridicate bunuri şi înscrisuri de interes în cadrul urmăririi penale. Toate cele şapte persoane bănuite au fost conduse la sediul Poliţiei şi au fost reţinute în baza unor mandate europene de arestare, urmând a fi pentru prezentate la curţile de apel, în vederea arestării preventive", se arată în comunicatul Poliţiei Române.

Alţi doi membri ai grupării au fost arestaţi în Germania şi Belgia. În cadrul activităților desfăşurate, s-a reuşit recuperarea, pe teritoriul României, a unor cantităţi însemnate de produse fitosanitare, în valoare de 258.580 de euro, sustrase din localitățile  Obersaasheim şi Saint Sauveur Marville, peste cinci tone de seminţe de rapiţă, în valoare de aproximativ 243.000 de euro, furate din localităţile Mons en Pevele şi La Chapelle D´Armentieres, precum şi 14.000 de rulmenţi.

La descinderi au participat, alături de procurorii DIICOT şi poliţişii români, reprezentanţi ai Jandarmeriei Naţionale Franceze şi ai EUROPOL.

Citit 10218 ori Ultima modificare Duminică, 10 Decembrie 2017 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.