Maria Fabian

Maria Fabian

Ca de la deputat la senator: Boldea îl acuză pe Necula

Luni, 02 Aprilie 2012 19:24 | Publicat în EVENIMENT
Luni, aproape de orele serii, recursul făcut de Mihail Boldea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva măsurii arestării preventive a fost respins. Boldea va rămâne astfel după gratii, ca urmare a deciziei de menţinere a arestului preventiv în cazul său. Pe de altă parte, Mihail Boldea a făcut primele declaraţii referitoare la cazul său, acuzând din boxă atât pe anchetatori, cât şi pe fostul coleg de partid Marius Necula A fost o zi cât se poate de grea atât nu ...

Omorul de la Penitenciarul Galaţi a fost sancţionat

Marți, 03 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
  În dosarul deţinutului omorât în bătaie la Penitenciarul Galaţi, unii dintre inculpaţi au primit pedepse cu închisoarea, unii au luat doar amenzi penale, alţii au fost achitaţi, iar restul s-au ales cu închisoare cu suspendare. În iunie, 2010, Constantin Sandu îşi ispăşea cei trei ani de închisoare primiţi pentru furt calificat. Era cunoscut ca având probleme cu alcoolul, iar scenele violente, parte dintre acestea captate şi de camerele de luat de vederi, au urmat un ...

Dosarul Boldea încurcă treburile în Dosarul Dobrea

Sâmbătă, 31 Martie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Pentru că Mihaela Bolboceanu era avocatul fetei Marinelei Dobrea, aceasta din urmă a solicitat un termen de judecată  pentru a-şi angaja un alt apărător. După cum se ştie Bolboceanu a fost suspendată şi ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, şi ca urmare a deciziei Consiliului Baroului, motiv pentru care s-a şi ajuns în situaţia aceasta. La fel de bine se ştie însă că procesul de corupţie în care este implicată fosta directoare de la Protecţia Copilului, Marinela ...

Boldea absent la propriul proces

Sâmbătă, 31 Martie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Deputatul Mihail Boldea a avut vineri la Curtea de Apel un proces, care a primit un nou termen de judecată, pe 30 aprilie, din cauza absenţei sale. Boldea ne-a declarat, înainte de a fi arestat, că pe 30 martie va avea un proces în care a contestat soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) a Parchetului Curţii de Apel dată la plângerea făcută de el împotriva unui ofiţer DIICOT care l-a anchetat în dosarul care i-a şi adus arestarea. ...

Procesele în care apar acte făcute de Boldea sub semnul întrebării

Sâmbătă, 31 Martie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Toată nebunia penală din ultima vreme, care a scos la iveală atâtea înşelăciuni şi tunuri imobiliare făcute cu ajutorul unor acte falsificate pare să nu rămână fără urmări. La Curtea de Apel Galaţi, vineri, la judecarea unui recurs se dăduse deja un alt termen de judecată pentru că nu se prezentase nimeni, când una dintre părţi a venit în sală. Omul le-a spus celor trei magistraţi că trebuie să depună la dosar un înscris în baza căruia i-a fost luat tot şi care ...

Boldea şi Bolboceanu, suspendaţi din Barou şi şterşi din tabloul avocaţilor

Sâmbătă, 31 Martie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Suspendarea celor doi apărători gălăţeni, Mihaela Bolboceanu şi Mihail Boldea, a dus şi la radierea lor de pe tabelul avocaţilor. Decanul Baroului Galaţi, avocatul Ion Popa, ne-a explicat că radierea este o urmare firească a suspendării. „Sunt două măsuri diferite, dar radierea este o urmare firească şi legală a a suspendării. Noi am luat aceste măsuri până la momentul când problemele penale pe care le au vor primi o decizie. Aşa scrie la carte, aşa facem”, ne-a spu ...

"Dosarul Aviasan" şi efectul Boldea - Apar nume grele

Vineri, 30 Martie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Scandalul deceniului la Galaţi revine în actualitate * Boldea, pus sub învinuire şi de DNA * Toate NUP-urile anterioare au fost anulate de procurorul general * Ar putea fi puse sub învinuire multe nume grele din justiţia gălăţeană şi nu numai * "Clanul Durbacă", printre protagoniştii tunului imobiliar de zeci de milioane de euro * Ieri, după aproape şapte ore de audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), deputatul Mihail Boldea a ieşit fără să schiţeze nici cel ma ...

Surse judicare: Boldea pus sub învinuire în dosarul Aviasan de către procurorii DNA

Joi, 29 Martie 2012 10:36 | Publicat în EVENIMENT
16:45 - Mihai Boldea a ieşit de la audierile DNA joi, la ora 16:45. El a fost pus sub învinuire de către procurorii în afacerea Aviasan, confirmă surse apropiate anchetei. În momentul în care a fost scos din sediul DNA, Boldea a fost huiduit de oamenii care se aflau în Piaţa Centrală din Galaţi, acolo unde îşi are sediul serviciul teritorial al DNA Galaţi Deputatul Mihail Boldea a ajuns joi, la 10:15 la sediul DNA Galaţi. De altfel, existau informaţii că acesta ar fi fost a ...

Plecarea din ţară a lui Boldea a fost premeditată

Miercuri, 28 Martie 2012 03:00 | Publicat în EVENIMENT
În motivarea deciziei prin care a dispus arestarea în lipsă a lui Mihail Boldea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut premeditarea cu care deputatul a părăsit România, arătând că acesta a fost ajutat de un şofer în prezenţa căruia se interesa de ţări ce nu au acord de extrădare cu România. "Modul în care inculpatul Mihail Boldea l-a abordat pe martorul Adrian Azoiţei, faptul că i-a propus să-l transporte în afara teritoriului României, că inculpatul avea as ...

Aura Luchiniuc, arestată în dosarul Boldea. ICCJ a admis recursul DIICOT - UPDATE

Miercuri, 28 Martie 2012 00:41 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE 10:50 - Aurica Luchiniuc, la un pas de Arest. Fostul subprefect va fi prezentat Curţii de Apel pentru confirmarea mandatului Potrivit surselor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Aurica Luchiniuc, fostul subprefect de Galaţi acuzat în dosarul ţepelor imobiliare alături de Mihail Boldea şi ale 20 de persoane se află acum la Serviciul Urmăriri. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis ieri recursul procurorilor DIICOT Galaţi, care au atacat hotărârea prin car ...
Pagina 94 din 133