Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou” Uite: văd un om fără picioare.../ stă şi tace într-un cărucior...lângă el, pe bancă, o femeie/ naltă stă picior peste picior!Uite: omul ăsta nici nu cere.../ nici nu am să-i dau măcar un leu...cer femeii să mă împrumute,/ până mâine, pentru omul meu!Uite: bate vântul, văd că bate/ dinspre om spre mine, poate-audce înseamnă să nu ai picioare/ nici măcar de frasin sau agud!Uite: n-am ce zice, n-am ce face.../ ni ...

Sigur că da! mă văd în lacrimile boilor! pentru că, nu-i aşa, şi boii plâng, din când în când, nu?...(şi, gândindu-se la cât de mari şi blânzi sunt ochii acestor animale fundamentale, ce scormonitor/tragic scrie Marin Sorescu, mai târziu: "auzi cum plânge boul acela?!")...Sigur că da! mă văd şi mă admir în lacrimile boilor! mă văd şi mă admir cum strâng volbură şi hlujani verzi, tăiaţi pentru rărit! cum strâng mohor şi susai să dăm, când ajungem, la cele cu ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) cu mâinile uscate văd salcâmiicum plâng şi strâng secunde şi vrăbii de pe jos,zici că-s vioare – nu-i aude nimenidin susul strâmb, amarnic, indiferent, vârtos (!) (!) vioare multe, singure, lăsate-nvibrarea noastră – proastă şi rea – de lutierisfărmaţi şi ei să nu mai îndrăzneascăsă toarne-n gât şi-n suflet de lebede tăceri (!) (!) vibrarea noastră-i ruginie-n toate,câte mai sunt de-a valma în j ...

Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou” (!) stăm în centrul copilăriei, pe marginea drumuluicare duce unde nu am fost niciodată –şi toţi avem (în palme, pe glezne şi pe frunţi)scrisori de dragoste şi de singurătate,dar şi scrisori de acreditare în râpele umplutecu secrete şi minunăţii nenumărate –şi acum mai aud cum privighetoarea îşi ascuteviersul de bătaia vântuluişi cântă de leagăn să doarmă în paceşi să viseze la steauă frumos ţâncul ...

Trei fete şi un băiat prăşesc de sfârâie pământul zbicit, dar destul de umed sub crustă. Băiatul prăşeşte mai încet şi mai stângaci, că-i mărunţel. Însă fetele sunt harnice, trebuie să fie harnice. Fiindcă, altfel, iau chelfăneală şi muştruluială, iau pasul şi lovitura de la bunica Maria, mama lor văduvă şi demnă până la sfârşit. Nu prăşesc alandala. Măsoară, din ochi, câte o postaţă, o duc până la capătul stabilit...şi tot aşa. Deoarece ţărâna ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Motto:"de plânsul cui ajung cariatide?!/ pe ţeava puştii gloanţele se sting,  iar în cutii poştale ruginite/ perfect se surpă ultimul paing"                                                                            (Iolanda Cremene) (!) în colţul cu paingi, singurătateas-a sinucis prin spânzurare –nici măcar singurătate nu mai am, nu mai are (! ...

Nu ştie exact când, însă crede că se apropie. Îi simte răsuflarea pe dealul din stânga şi pe valea din dreapta. Poate să pună rămăşag şi să jure că-i vede conturul prin rochia subţire, venind dinspre nord sau dinspre sud, venind de dincolo ori de dincoace. Mă uit la el. Mă uit fără să vreau să-i sugerez că mă uit. Şi fără să-l tulbur din această meditaţie specifică oamenilor simpli, descălecători de curăţenie şi frumuseţe. Umblă încet şi convins pe diame ...

Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie moldavă!). Bătrânul Gheorghe tace. Vorbelor sale parcă li-i frig, parcă vor să rămână mai multă vreme la căldură, acolo, în sufletul lui dem ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) sunt chiar în capăt şi aştept/ să-nceapă încă o sosirecu ochiul stâng în ochiul drept,/ pe-o rază lungă şi subţire,cu ochiul drept în ochiul stâng,/ pe-o rază sfântă şi-nţeleaptă,c-un ochi înalt şi-un ochi adânc,/ din viaţă stângă-n viaţă dreaptă,din când în când, să afle ce-i/ unde nimicul stă-n mişcare,din plâns în plâns, să-l strângă cei/ pe care timpul nu-i mai doare (!) (!) sunt chi ...

Mă îndrăgostesc de ea. Nebuneşte mă îndrăgostesc. Romantic mă îndrăgostesc. Fără să-mi dau seama că poate fi aiurea. Fără să văd pustiul din spatele acestei idile fulgerătoare. Chiar fără să-mi pese că am să am de suferit. Pentru că nu oricine şi nu oricând este în stare să-ți toarne în suflet atâta tandreţe, deşi îl aşteaptă o cruntă dezamăgire. Şi, la urma urmei, ce dacă îmi asum acest deşert? Ce dacă există şi posibilitatea pierderii? Doar, vorba ...