Poliţiştii gălăţeni cer ajutorul cetăţenilor pentru găsirea unui bărbat, în vârstă de 74 de ani, Alexandru Dumitru, din localitatea Cuca, dispărut de acasă de pe 24 iulie.  Poliţiştii au primit sesizarea privind dispariţia bărbatului pe 25 iulie, rudele acestuia susţinând că a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Alexandru Dumitru are 1,70 - 1,80 metri înălţine, constituţie slabă, ten deschis, faţa rotundă, păr grizonat cu fir drept tuns scurt, ochii căprui, u ...
Un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 30 de ani, au fost salvați de la înec de polițiștii gălățeni de frontieră, vineri după-amiază. Cei doi se aflau pe Dunăre, în dreptul Șantierului Naval, într-o canoe care era la un pas de a se scufunda. Polițiștilor de frontieră li s-a cerut ajutorul prin intermediul serviciului 112. ”Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit cu nava Onix 26 SD din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi și au identificat amba ...
Nu mai puţin de 9.800 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru patru zile de minivacanţă, în care românii vor merge la mare, la munte sau la diverse manifestări cultural-artistice si religioase, programate cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Pentru că 15 august este şi ziua când se sărbătoreşte Ziua Marinei, o mare parte din efectivele stabilite prin planul aprobat de ministrul de interne va fi concentrată în zona oraşelor-porturi, pe litoral, dar pe pe principalel ...
Balcic, Nassebar, Nisipurile de Aur şi Albena sunt cele patru staţiuni bulgăreşti aflate pe lista preferinţelor de vacanţă a gălăţenilor şi unde, în acest an, ca urmare a numeroaselor semnale privind incidente în care sunt implicaşi turişti, au fost detaşaţi poliţişti români. Furturile de şi din maşini ori din camere de hotel au fost cu zecile şi în luna iulie a acestui an, potrivit raportării făcute de Inspectoratul General al Poliţiei Române, 58 de cetăţeni român ...
În urma verificărilor efectuate la un imobil situat în Galaţi, strada Regiment 11 Siret, poliţiştii locali au constatat că un locatar creşte în apartamentul său, 20 de pisici şi trei câini. Cum acest lucru a creat disconfort vecinilor, gălăţeanul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 200 de lei, în conformitate cu prevederile HCL 307/2006. CITEȘTE ȘI: Iniţiativa „Strâng după căţel” ajunge la Galaţi CLICK AICI pentru a CITI MAI MULTE di ...
* Echipele de control au făcut slalom printre tonele de gunoaie şi ruinele fostei fabrici de componente hidrauliceDezastrul ecologic de pe bulevardul George Coşbuc, unde zac, de ani buni, cantităţi impresionante de deşeuri, de la ambalaje, resturi menajere şi din construcţii până la uleiuri uzate şi acizi periculoşi pentru sol, alături de ruinele fostei fabrici Mehid, a intrat, ieri dimineaţă, în vizorul comisarilor de mediu şi poliţiştilor. O echipă formată din reprezentan ...

Viitorii POLIȚIȘTI au intrat în focurile pregătirilor

Luni, 04 Iulie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Cei 36 de recruţi care au promovat, la jumătatea lunii mai, examenul de admitere din sursă externă în Poliţia Galaţi au început cursurile de formare, în vederea încadrării pe funcţiile pentru care au optat. Noii poliţişti, care vor deveni oameni ai legii, oficial, pe 11 iulie, când vor depune jurământul de credinţă, participă, de câteva zile, la sesiuni de formare, unde sunt învăţaţi despre viitoarele lor atribuţii şi despre conduita pe care trebuie să o aibă ca poli ...
O cantitate record de 2,5 tone de cocaină a fost găsită de poliţişti într-un container în Portul Constanţa, vaporul venea din America de Sud, iar România era ţară de tranzit. Potrivit mediafax.ro, cocaina urma să fie scoasă din port cu camioane trimise din Olanda. Vasul în care a fost găsită cocaina venea din America de Sud, marfa urmând să ajungă pe piaţa din Europa, România fiind ţara de tranzit. Marfa a fost adusă în containere de banane, fiind ascunsă în structura c ...

Oamenii legii, la datorie în ZIUA ALEGERILOR

Sâmbătă, 04 Iunie 2016 16:45 | Publicat în EVENIMENT
Aproape 750 de poliţiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral. Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative, precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii. Peste 340 ...
Poliţiştii Biroului Rutier Galaţi fac cercetări pentru identificarea unui şofer care a încălcat viteza legală pe o stradă din Galaţi. Ancheta oamenilor legii a pornit după ce şoferul inconştient s-a filmat în timp ce îşi conducea maşina cu o viteză de peste 180 de kilometri la oră. Totul s-a întâmplat pe bulevardul George Coşbuc din Galaţi. Pe lângă faptul că a încălcat regulile de circulaţie şi putea produce un accident, şoferul a mai şi postat filmarea pe inter ...
Pagina 8 din 20