Recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă în care un om nu a dormit este deţinut de Randy Gardner, care a stat treaz 264 de ore. Fapta datează din 1965, dar se spune că a mai existat o persoană care a reuşit să stea trează 449 de ore, în timp ce participa la o competiţie în care oamenii trebuiau să se dea într-un balansoar cât mai mult posibil.Randy, deţinătorul recordului mondial conform Cartea Recordurilor, este în viaţă în prezent şi nu a suferit niciun fel de efec ...

Ce riscaţi dacă suferiţi de apnee în somn

Luni, 18 Martie 2013 13:00 | Publicat în SOCIETATE
În România, între 1 şi 3 la sută dintre copii şi adolescenţi pot avea probleme respiratorii în timpul somnului, în timp ce un procent cuprins între 4 şi 6 la sută dintre adulţi pot avea sindrom de apnee în somn. Dincolo de neplăcerile pe care le poate cauza zi de zi, apneea în somn favorizează şi apariţia unor boli ale aparatului cardiovascular sau respirator care, în ultimă instanţă, scurtează speranţa şi calitatea vieţii celor afectaţi. Aflată la a şasea ediţie, ...

Probleme de somn tratate gratuit, la Spitalul CFR

Marți, 30 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Serviciile cabinetului de medicină a somnului de la Spitalul General Căi Ferate sunt, în continuare, gratuite. Cabinetul s-a redeschis în ianuarie, după un an de pauză. Potrivit dr. Sânziana Lovin, adresabilitatea este crescută. În fiecare săptămână un pacient este investigat cu polisomnograful şi încă cinci sau şase pacienţi solicită consultaţii şi tratament pentru apneea în somn. ...

Dezlegaţi misterele somnului!

Marți, 30 Octombrie 2012 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Singurul medic gălăţean răsplătit cu un premiu al Academiei Române a scris o carte din paginile căreia aflăm aproape tot ceea ce trebuie să ştim despre somn  * Volumul poate fi cumpărat on-line Cine se trezeşte de dimineaţă ajunge departe, dar numai dacă somnul i-a fost lin şi odihnitor! O ştiu sau nu, tot mai mulţi dintre gălăţeni suferă de pe urma diverselor tulburări ale somnului nocturn, care le răpesc odihna şi pofta de viaţă din timpul zilei. Toţi cei ...
* Doi sau trei pacienţi merg zilnic la spital pentru investigaţii şi tratamentS-a redeschis laboratorul de somnologie de la Spitalul General Căi Ferate (CFR), iar adresabilitatea este deja crescută. „Avem, în medie, doi sau trei pacienţi pe zi. Am reluat activitatea după un an de pauză, aşa că cel puţin o perioadă laboratorul va funcţiona în regim de gratuitate. Totuşi, perioada în care pacienţii beneficiază gratuit de investigaţii va fi una limitată, dat fiind faptul că, ...
Pagina 4 din 4