Aplicaţie GRATUITĂ de învăţare a limbajului semnelor

Aplicaţie GRATUITĂ de învăţare a limbajului semnelor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O aplicație de învățare a limbajul mimico-gestual, prima de acest gen din România, care poate fi utilizată gratuit de persoanele cu deficiențe de auz sau vorbire, dar și de oricine vrea să învețe limbajul semnelor, a fost lansată, în această săptămână, la București, a relatat mediafax.ro.

Aplicația denumită "dlmgLSR" poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. Aceasta conține un dicționar cu descrierea a 6.000 de cuvinte. Fiecare cuvânt este însoțit de un video, în care o persoană arată semnul acestuia în limbaj mimico-gestual.

Aplicația a fost testată și promovată în zece școli speciale din nouă județe, iar pentru a putea fi utilizată eficient în activități, instituțiile au fost dotate cu 54 de tablete. Acestea vor fi folosite de peste 400 de persoane cu deficiențe, voluntari și cadre didactice.

Valoarea totală a proiectului este de 218.715 lei, sumă din care 85 la sută a fost acoperită prin finanțarea Fundației Orange.

În România sunt 23.000 de adulți și 2.000 de copii cu deficiențe de auz.

Citit 2757 ori Ultima modificare Joi, 29 Martie 2018 16:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.