Mariana Constandache

Mariana Constandache

Un bărbat din Bereşti a DISPĂRUT fără urmă. Familia crede că a fost RĂPIT

Miercuri, 29 Iulie 2015 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Virginel Păduraru are 39 de ani şi a fost văzut ultima dată pe 19 iulie, când, potrivit familiei, a plecat de acasă să se plimbe. Rudele bărbatului diagnosticat cu o afecţiune psihică susţin că acesta nu a mai trecut pe acasă şi, în ciuda căutărilor, nu i-au dat de urmă. Ar fi aflat însă de la unii localnici din Bereşti că Virginel s-ar fi urcat într-o maşină. "Ne-au spus oamenii că l-ai văzut urcându-se într-un Opel Astra alb, care nu e de pe aici din sat. Comunita ...

Aveţi grijă, CERŞETORII de la "Modern" umblă la PORTOFELE! O tânără a fost "operată" chiar de ziua ei

Miercuri, 29 Iulie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Copiii care îşi fac veacul pe lângă chioşcurile din vecinătatea "Winmarkt" nu se mai mulţumesc să întindă mâna la un bănuţ sau să le ceară suc şi îngheţată vânzătoarelor. Trei minori cunoscuţi în zonă pentru că stau ziua întreagă pe la consignaţii au fost prinşi zilele trecute de jandarmi după ce au jefuit o fată în zona parcului de la Spicu. Militarii au ajuns la minorii cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani după ce adolescenta, care îşi serba ziua de naşt ...

JANDARMERIA Galaţi a ieşit de sub zodia INTERIMATULUI. Instituţia are acum şef cu acte în regulă

Miercuri, 29 Iulie 2015 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi are, după trei ani în care conducerea i-a fost asigurată prin interimat, un comandant cu acte în regulă. Este vorba despre acelaşi ofiţer care din octombrie 2012 a fost la cârma instituţiei şi care a avut abia recent posibilitatea de a participa la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei. Colonelul Dănuţ Vasilică a trecut cu brio examenul susţinut pe 15 iulie la Bucureşti, promovarea concursului făcând posibilă numirea sa ofici ...

Mai mulţi gălăţeni au devenit CONTRABANDIŞTI pentru câteva pachete de ŢIGĂRI

Marți, 28 Iulie 2015 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Patru persoane care vindeau ţigări în zona pieţelor din Galaţi au ajuns la poliţie, la finele săptămânii trecute, după ce au fost prinse "în acţiune". Două dintre acestea au fost depistate de poliţiştii Secţiei 3, asupra lor fiind găsite, în total, 120 de pachete de ţigări cu timbru de Republica Moldova. Comercianţii, un tânăr de 35 de ani, depistat în piaţa din Micro 17, şi un bărbat de 60 de ani, găsit pe strada Barboşi, s-au ales cu dosare penale pentru contraband ...

UTIL/ De ce acte aveţi nevoie pentru permisul de conducere

Marți, 28 Iulie 2015 10:00 | Publicat în JURIDIC
* Pentru obţinerea sau preschimbarea permisului de conducere sunt necesare o serie de acte, dar şi achitarea câtorva taxe Vreţi să daţi examen pentru permisul de conducere sau trebuie să vi-l schimbaţi pe cel vechi? Iată cu ce acte trebuie să vă prezentaţi la ghişeul serviciului de eliberare a permiselor pentru examinarea teoretică şi practică, în cazul în care nu deţineţi, deocamdată, carnet. În primul rând, trebuie să aveţi la dosar fişa solicitantului, dactilograf ...

UTIL/ ACTE necesare pentru PAŞAPORT. Ce TAXE se percep

Luni, 27 Iulie 2015 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Perioada următoare va fi una dominată de proverbiala aglomeraţie de la ghişee, caracteristică lunilor de vacanţă Aţi planificat o plecare în vacanţă într-o destinaţie unde aveţi nevoie de paşaport sau vreţi să călătoriţi în Europa împreună cu copiii minori? Dacă da, atunci trebuie să ştiţi că următoarea perioadă va fi una "încinsă", la propriu şi la figurat, în privinţa eliberării documentelor. De-acum, proverbiala aglomeraţie de la ghişee, caracteristică ...

Cinci persoane, RĂNITE într-un accident pe Centura Galaţiului

Duminică, 26 Iulie 2015 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Un şofer care nu a respectat o regulă elementară de circulaţie a trimis cinci oameni la spital, după ce a provocat, săptămâna aceasta, un impact pe una dintre cele mai circulate artere a Galaţiului. Şoferul, în vârstă de 60 de ani, se afla la volanul unei autoutilitare cu care se deplasa pe strada Combinatului. La ieşirea pe Drumul de Centură, sexagenarul a pătruns în forţă în intersecţie, deşi pe şoseaua principală treceau maşini cărora ar fi trebuit să le acorde pri ...

EFECTELE REPARĂRII simultane a două DRUMURI: Nervii şoferilor au dat în clocot la ieşirea din Galaţi (FOTO)

Joi, 23 Iulie 2015 18:15 | Publicat în EVENIMENT
* Coada de maşini pe sensul spre Brăila a ajuns, în anumite momente, până în dreptul Benzilor Transportoare de la combinat „De ce nu s-a reparat digul noaptea?” a fost una dintre cele mai civilizate întrebări rostită joi, 23 iulie, de mii de şoferi care au fost nevoiţi să parcurgă traseul Galaţi - Brăila sau Galaţi Tecuci pe la Şendreni, Din cauza închiderii traficului pe dig, pentru reparaţii la calea ferată, circulaţia  vehiculelor a fost preluată de DN 25, închi ...

Doi gălăţeni prea pasionaţi de condus s-au ales cu dosare penale

Vineri, 24 Iulie 2015 10:00 | Publicat în JURIDIC
Doi tineri din judeţul Galaţi sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi conducând deşi aveau permisele suspendate ca urmare a unor abateri în trafic. Unul dintre ei, un tânăr, în vârstă de 27 de ani, a fost depistat la Smârdan, la volanul unei autoutilitare. Poliţiştii l-au verificat în baza de date şi au constatat că avea dreptul de a conduce suspendat, motiv pentru care i-au deschis un dosar penal pentru că a şofat fără permis. În aceeaşi situaţie a ajuns ...

Şoferi, înarmaţi-vă cu apă şi răbdare! LUCRĂRILE LA DIG riscă să paralizeze traficul pe DN 25

Joi, 23 Iulie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Timp de şase ore, traficul pe rutele Galaţi - Brăila şi Galaţi - Tecuci se va desfăşura, parţial, pe un singur sens Lucrările necesare refacerii porţiunii de cale ferată şi de drum de la intrarea pe digul Galaţi - Brăila au şanse mari să dea peste cap traficul rutier în judeţul Galaţi. Planul autorităţilor de a devia circulaţia pe la Şendreni - Baldovineşti pare să fi ţinut prea puţin cont de faptul că pe podul de la Şendreni, înainte de intersecţia DN 25 şi ...
Pagina 923 din 1134