Ion Zimbru

Ion Zimbru

DUMNEZEU vrea să spună câteva CUVINTE (XXIX)

Joi, 06 Iulie 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Negreşit, credem că acesta-i Adevărul: Maria noastră-i Oriunde şi Nicăieri! Nu-i aşa că nu mai e nici o îndoială? Nu-i aşa că, într-o Lume care şi-a uitat Rostul şi „trăieşte” numai şi numai la cheremul reflexelor condiţionate, Maria are toată libertatea SĂ SE JOACE? Desigur, acest eufemism poate fi deranjant pentru cei cu INIMĂ MARE/BUNĂ! Dar - când care mai de care vrea SĂ PRIMEASCĂ din ce în ce mai mult şi SĂ DEA din ce în ce mai puţin sau deloc - nu-i cazul ...

DUMNEZEU vrea să spună câteva CUVINTE (XXVIII)

Miercuri, 05 Iulie 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
DE CE „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” ar trebui să fie OBIECT DE STUDIU în fiecare Clipă şi la toate nivelele/nivelurile sociale? Deoarece-i Vremea şi Timpul şi Cazul SĂ SE AFLE/ŞTIE cât mai URGENT: „Desigur, am dat peste indivizi inteligenţi, care au luat decizii în urma cărora răufăcătorii şi neajutoraţii au avut de câştigat. Astfel de întâmplări se petrec adesea. Dacă reflectăm asupra subiectului, ne vom da seama că nu acestea sunt evenimentele c ...

TOCMAI de ATUNCI (dosarele XYZ)

Miercuri, 05 Iulie 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” (!) tocmai de-atunci - pe rând, pe jos - / ne tot suim în calendare,facem urât, facem frumos,/ cu dinadins ori la-ntâmplare (!)(!) tocmai de-atunci - pe jos, pe rând - / mergem la cer să ni se spunăcât de frumoase-s pe pământ/ viaţa şi moartea împreună (!)(!) pe rând, pe jos - tocmai de-atunci - / tot numărăm şi tragem linii,pe brânci plecăm şi tot pe brânci/ atingem lacrima luminii (!)(!) tocmai de-atunci - tocmai d ...

MARELE și MICUL MEREU (dosarele XYZ)

Marți, 04 Iulie 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) ce care car în carul meu,/ multe şi pline cu MEREU!? ce car în carele pe care/ le car în carul meu cel care nu-i dat oricui şi la oricine.../ e dat doar celui care CINE de TAINĂ întru jertfă-şi face,/ să-ţi fie şi să-i fie pace n-adânc de suflet şi de trup/ - cine îmi cere să-ntrerup cărarea ceasta, nici habar/ să aibă nu a vrut măcar un strop, să-şi scrie pe CURAT/ de la cei care au cărat şi-au descărcat ...

DUMNEZEU vrea să spună câteva CUVINTE (XXVII)

Marți, 04 Iulie 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Care va să zică, suntem şi ACOLO şi AICI! Prin urmare, asta însemnează că nu e nici o diferenţă între aceste două Adverbe de Loc! Însemnează că toţi suntem sortiţi să rămânem captivii cestei STĂRI de fapt, orice am încerca să facem cu Gândul şi cu Vorba! Atunci, de CE şi la CINE să strigăm după ajutor? Nu-i aşa că celebrul SAVE OUR SOULS devine inutil? Nu-i aşa că ar însemna să urlăm în Pustiu, dacă ştim şi vedem şi auzim că suntem pururi Prizonierii prop ...

CĂRĂRI pe DRUMURI (și drumuri pe cărare)

Luni, 03 Iulie 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) renunţ la rătăcire, renunţ la depărtarefiindcă ai destule siberii şi sahare,să iau, să mi se pară că între cald şi frigsimt pulsul Nemuririi sau nu mai simt nimic (!) (!) să mi se pară lesne – din deal până la vale –a fi bătut pe cruce, în cuie catedrale,şi să-mi iubesc povara – din vale până-n deal –cum îşi iubeşte calul menirea lui de cal! (!) renunţ la rătăcire, renunţ la depărtare –tu ...

DUMNEZEU vrea să spună câteva CUVINTE (XXVI)

Luni, 03 Iulie 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Da, sigur că da! Acolo trebuie să ajungem! Nicăieri, adicătelea! Pentru că, iată, deja suntem la LINIA VIEŢII! Şi pornim! Tuscinci! Şi nu durează mult! Doar cât ai (s)clipi! Doar cât ai fulgera! Doar cât ai gândi! Mai puţin! Doar câţ (ţi)-ai imagina! Că imaginaţia nu are limite, nu? Gândul se mai poticneşte! Gândul se mai împiedică-n tot felul de bariere/păcăleli! În tot felul de circumstanţe! Însă IMAGINAŢIA nu poate fi „bătută” în cuie!...Iacătă, chiar ...

BĂTĂI de CONSOLARE (despre cheia sol)

Sâmbătă, 01 Iulie 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) oricât ar fi de lungă sau scurtă ceastă Cale, oricât ar fi de strâmbă ori dreaptă, nu socot să-i tulbur ne/dreptatea, să-i umblu prin metehne – io-s cel ce cată Cheia, nu-s domnul Supra/Tot (!)   (!) nu-i scad Eternitatea, nu-i cresc Vremelnicia, nu ştiu dacă-i Minciună, nu ştiu de-i Adevăr – e gaură de vierme?!...sunt vierme şi rod mărul fără ieşire...până nu mai rămâne măr (!)   (!) și bat la c ...

DUMNEZEU vrea să spună câteva CUVINTE (XXV)

Sâmbătă, 01 Iulie 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sigur că da! Are dreptate poetul Măzăriche! Nu-l aplaudăm! Ne gândim la cei pe care-i „vizează”! Ca şi cum trebuie cât mai urgent să vedem şi să auzim cine sunt aceşti „încondeiaţi”, moş Mutelcă deschide Carlo M. Cipolla şi ceteşte cu timbru grav, sacadat: „Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câştiga nimic în schimb, uneori chiar el suferind pierderi de pe urma acţiunilor sale”! Marcel Măzăriche ...

DUMNEZEU vrea să spună câteva CUVINTE (XXIV)

Vineri, 30 Iunie 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Dinspre aval - cu alură cazonă şi păşire sacadată - îl vedem pe mai vechiul şi grozavul nostru prieten, poetul Marcel Măzăriche, apropiindu-se cu siguranţa omului instruit, care vrea să (ne) spună ceva, care ştie ce vrea să (ne) spună şi care niciodată nu ne-a înşelat aşteptările! Se apropie, se dă jos din aerul rigid şi în ton cu Viitorul bietului oraş, ne salută ceremonios/amical, duce telefonul la urechea stângă... şi comandă un taximetru! Parcă teleghidaţi, d ...
Pagina 111 din 812