Tineri basarabeni, prinși cu droguri la frontieră

Vineri, 04 August 2023 17:16 | Publicat în SOCIETATE
Trei tineri cu dublă cetățenie, română și moldovenească, și-au văzut brusc întreruptă călătoria după ce în mașina cu care voiau să treacă granița au fost găsite circa o sută de grame de substanțe stupefiante. Doi bărbați, de 28 și respectiv 30 de ani, și o femeie de 34 de ani se aflau într-un autoturism cu care au vrut să treacă vama pe la Oancea, numai că vameșii și polițiștii de frontieră au decis că s-ar impune o verificare mai amănunțită a mașinii în ...
Guvernul României a autorizat compania chineză Lenovo să participe la rețeaua 5G din România printr-o decizie luată în 19 iulie și publicată în Monitorul Oficial nr. 664, informează G4Media. Decizia de a permite companiei chineze a fost dată în condițiile în care România are din 2021 o lege special creată pentru a ține la distanță companiile chineze, din cauza suspiciunilor majore privind implicarea statului comunist chinez în activități de spionaj tehnologic, potrivit su ...

Ministrul Economiei „nu înțelege” decizia Damen

Sâmbătă, 05 August 2023 09:42 | Publicat în ECONOMIE
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat, vineri, ”că nu înţelege” decizia Damen de a anula asocierea cu statul român privind Şantierul Mangalia. "Din punctul nostru de vedere, Damen nu este într-o poziţie în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse, de orice fel, pentru că există o clauză tranzitorie în lege şi atâta timp cât consiliul de supraveghere şi consiliul de administraţie este la lucru, ei îşi manifestă capacitate ...

Argumente pentru reducerea cheltuielilor publice

Sâmbătă, 05 August 2023 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Reducerea cheltuielilor publice nu trebuie privită ca o măsură austeră sau o restricţie asupra dezvoltării, ci ca o strategie necesară pentru a asigura o creştere economică durabilă şi pentru a oferi oportunităţi de dezvoltare, susţine ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. Acesta s-a întâlnit joi cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR). "Guvernul României trebuie, mai mult decât oricând, să gestioneze cu grijă resursele publice şi ...

Peste o mie de refugiați au venit în Galați într-o zi

Vineri, 04 August 2023 16:38 | Publicat în SOCIETATE
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a crescut comparativ cu intervalul precedent, depășind pragul de 1.000 în 24 de ore. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 863 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 215 persoane. Astfel, 1.078 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 24 de o ...
Cetăţeanul român împuşcat în Grecia a fost operat, iar Consulatul General al României la Salonic a solicitat poliţiei rapoartele privind incidentul, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).  MAE precizează, la solicitările presei, că a fost notificat telefonic, pe 2 august, cu privire la spitalizarea unui cetățean român în localitatea Polygiros, ca urmare a unui incident soldat cu rănirea prin împușcare a acestuia, și a întreprins demersuri pe lângă au ...

Spion din Belarus, arestat în Polonia

Vineri, 04 August 2023 16:37 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Polonia a arestat un cetăţean din Belarus bănuit de spionaj în favoarea Moscovei, în cadrul unei "reţele de spionaj ruse", a anunţat vineri guvernul polonez. "Belarusul Mihail A. a participat la recunoaşterea unor instalaţii militare şi porturi. A desfăşurat, de asemenea, activităţi de propagandă pentru Rusia", a declarat ministrul de Interne polonez Mariusz Kaminski, precizând că este cea de-a 16-a persoană reţinută în legătură cu presupusa reţea de spionaj rus, a mai sp ...
Statele Unite ale Americii şi Ucraina au început un proces de negocieri pentru a ajunge la noi acorduri bilaterale de securitate, a anunţat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat, citat de EFE.Negocierile, care urmăresc să asigure că autorităţile de la Kiev "au o forţă sustenabilă capabilă să apere Ucraina acum şi să descurajeze Rusia în viitor", au loc după acordul încheiat luna trecută între Kiev şi ţările G7 pentru a spori cooperarea militară prin angajamente ...
Nava militară rusă Olenegorski Gorniak a fost avariată în cursul unui atac cu dronă maritimă desfăşurat de agenţia de securitate ucraineană SBU şi forţele navale ucrainene vineri în apropiere de portul rus Novorosisk, a afirmat o sursă ucraineană din sectorul informaţiilor citată de Reuters. "Ca rezultat al atacului, Olenegorski Gorniak a suferit o fisură gravă şi în prezent nu poate desfăşura misiuni de luptă", a declarat sursa pentru Reuters. Este vorba de o navă de d ...
„Viața liberă” continuă să publice veniturile declarate ale șefilor de instituții gălățene bugetare, pe baza declarațiilor de avere pe care aceștia sunt obligați prin lege să le depună până la data de 15 iunie a fiecărui an. Cu câteva excepții, majoritatea declarațiilor de avere sunt disponibile pe site-urile entităților respective, de unde am preluat informațiile pe care le publicăm.Citește și Bugetarii gălățeni cu cele mai mari salarii (I)Așa cum spuneam și ...