Zeci de mii de gălățeni ar putea fi mai bogați decât știu
Luni, 12 Mai 2025 21:00 | Publicat în ECONOMIE
Marea Cuponiadă, așa cum a fost cunoscut procesul de privatizare în masă care a debutat în anul 1991, le-a adus românilor certificate de proprietate, cunoscute drept cupoane valorice, prin care puteau cumpăra acțiuni la una din sutele de societăți deținute de stat. Unii români au păstrat cupoanele, alții le-au vândut, le-au transferat altor persoane ori le-au depus în fondurile de investiții (celebrele FPP-uri - Fondurile Proprietății Private, apoi transformate în SIF-uri - S ...
Campania ”Dințișorii veseli”, în grădinițele din Galați
Marți, 13 Mai 2025 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Grădinițele din Brăila, Buzău, Tulcea, Galați și Constanța se pot înscrie gratuit până pe 18 mai în campania „Dințișorii veseli”, accesând site-ul oficial al campaniei.
Lista unităților selectate va fi anunțată pe 23 mai, prin intermediul conturilor de social media ale ”DM drogerie markt”, iar vizitele educaționale vor avea loc între 2 și 6 iunie.
Programul include:
Prezentări interactive susținute de medici stomatologi
Demonstrații practice despre tehnic ...
Peste 3.000 de elevi romi, înscrişi oficial în şcolile din județul Galați
Luni, 12 Mai 2025 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Conform unui raport întocmit de Viorica Gotu, reprezentant al minorităților rome în cadrul Biroului Județean pentru Romi (BJR), în anul 2024, în județul Galați au fost înscriși 3.107 elevi de etnie romă în sistemul de educație. Această cifră, deși semnificativă, reprezintă doar o parte a realității, eforturile de identificare și înscriere fiind încă în desfășurare.
Numărul real al elevilor romi este, însă, mai mare, iar declararea apartenenței la etnia romă și ...
Ministerul polonez de Externe a anunțat, luni, închiderea consulatului rus din Cracovia, după ce serviciile secrete din Rusia au fost acuzate că au comandat un incendiu de proporții la Varșovia, anul trecut. Ministerul rus de Externe a promis un „răspuns adecvat”.
În mai, un incendiu a distrus complet o mare hală de piață, în care se aflau 1.400 de mici întreprinderi, deținute în principal de membri ai comunității vietnameze.
Duminică, premierul Donald Tusk a declarat pe ...
Cât va plăti Galaţiul pentru energia necesară iluminatului public
Luni, 12 Mai 2025 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Primăria municipiului Galaţi a atribuit un contract de furnizare energie electrică în valoare de 8.032.500 de lei fără TVA companiei Nova Power & Gas SRL din Cluj-Napoca. După cum se explică în cuprinsul procedurii, este vorba despre o „achiziţie de produse cotate şi achiziţionate pe o piaţă de mărfuri”. Şi asta pentru că, în februarie anul acesta, aleşii locali au aprobat încheierea unui contract de colaborare, pen ...
Moldovean fără permis de conducere corespunzător categoriei
Luni, 12 Mai 2025 15:30 | Publicat în Regional
Oamenii legii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un cetățean moldovean depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi conferea acest drept.
Duminică, 11 mai, în jurul orei 15.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din țară un moldovean, în vârstă de 27 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor ...
Rodia, fructul rubiniu cu gust dulce-acrișor, nu este doar delicioasă, ci și extrem de benefică pentru sănătate.
Sucul de rodie, consumat regulat, este recunoscut pentru efectele sale pozitive asupra sistemului cardiovascular.
Bogat în antioxidanți, în special polifenoli, sucul de rodie contribuie la reducerea tensiunii arteriale și la prevenirea acumulării de grăsimi pe pereții arterelor. Astfel, scade riscul de ateroscleroză și boli de inimă. Studiile arată că un pahar de s ...
Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi.
Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii naturii înseamnă, din păcate, nas înfundat, ochi care lăcrimează și stări de oboseală.
Alergiile de primăvară sunt declanșate, în principal, de polenul copacilor și al plantelor. Din fericire, natura oferă și soluții pentru a le ține sub control.
- Infuzia de urzică. Urzica are efect antihistaminic natural și poate reduce inflamațiile respiratorii. Se recomandă o cană de ...
Surprinzător sau nu, ceea ce punem în farfurie la cină poate influența direct calitatea somnului. Specialiștii spun că alegerea alimentelor potrivite se poate transforma într-un veritabil somnifer natural, în timp ce mâncărurile greșite ne pot lăsa cu ochii în tavan până târziu în noapte.
Potrivit experților citați de clevelandclinic.org, există o legătură directă între alimentație și serotonină - hormon esențial pentru reglarea somnului. Cu ajutorul vitaminelor B6, ...
Trandafirii de mai - aromă și leac din inima naturii
Duminică, 18 Mai 2025 13:00 | Publicat în MAGAZIN
De secole, trandafirul, în special minunatul trandafir de mai (Rosa centifolia), a fost admirat nu doar pentru frumusețea sa încântătoare și parfumul îmbătător, ci și pentru remarcabilele sale beneficii asupra sănătății și pielii. Dincolo de frumusețe și parfum, această floare are o valoare terapeutică impresionantă, fiind folosită de secole în medicina naturistă și în cosmetică.
Petalele trandafirului de mai conțin uleiuri esențiale, antioxidanți puternici, vitami ...