Astăzi, toasturile sunt un moment special într-o celebrare, fie că este vorba de Anul Nou, fie de ziua unei persoane, unde se închină un pahar în cinstea cuiva sau în cinstea a ceva. Nu a fost întotdeauna aşa. Mulţi istorici consideră că termenul provine din amestecarea frecventă a pâinii prăjite/crocante cu alcoolul; de aici şi termentul de "toast", care în engleză înseamnă pâine prăjită.
Deşi sună bizar, pentru clasa superioară din Europa medievală, era o obişnuinţă să consume vin cu pâine - ceea ce sună desigur, puţin sau mai mult, a împărtăşanie.
De aici s-a creat o serie lungă de pâine de calitate, inclusiv pâinea albă, care foarte recent, în anumite părţi ale Europei, a fost văzută ca pâinea bogatului. Acestea erau prăjite şi condimentate cu diverse ierburi. Acestea au devenit esenţiale pentru dieta britanică, iar cuvintele "soup" (supă) şi "supper" (cină) sunt derivate din "sop", o bucată de pâine înmuiată.
Aceste reţete de pâine înmuiată în alcool şi-au făcut apariţia şi pe partea continentală a Europei, în special în Franţa, dar cu timpul s-a renunţat la tradiţie.
Totuşi, la începutul secolului al XVIII-lea, băutul în numele cuiva sau în numele a ceva a devenit un obicei popular. În păturile mai înstărite ale societăţii, oamenii ţineau toasturi acompaniate de discursuri elaborate. În acest timp, termenul de toast a început să fie mai mult asociat cu practica decât cu mâncarea.
Sursa: descopera.ro
