* Politica – instrument de prostit Elena *
Nu mi s-a întâmplat niciodată nimic interesant la vot: eram pe liste fix unde trebuia, iar dacă am greşit buletinele, căsuţele, sau comentam că ştampila e făcută dintr-un dop de cauciuc pentru sticle, nimeni nu lua măsuri să-mi zică să tac.
Plus că odată am semnat în loc să ştampilez şi de fiecare dată oamenii aceia care stăteau la masă şi care se presupune că ştiu cu documentele, au râs politicos, de parcă asta era obiceiul - să vină alegătorul tâmpit, să confunde buletinul de vot cu bonurile de masă -, şi m-au servit cu hârtii noi.
Da’ nu vorbim şi despre „Greu de ucis II”?
Oamenii mari continuă să mă facă să mă simt prost: ei votează, au dileme, opinii, speranţe deşarte, singuri zic că nu mai cred în nimic, pentru ca apoi să fugă precum căpiaţii cu ştampila vopsită.
În plus, toţi ştiu despre ce naiba vorbesc când apare discuţia politică, timp în care eu încerc să schimb subiectul pe vreun film, ca să nu par imbecilă din cauza privirii nedumerite.
Apropo: vă mai ştiţi premierele? Când v-aţi pupat prima dată, precis credeaţi că se vede! Când am predat întâia oară, mă gândeam că precis o să-mi zică vânzătoarea de la consignaţie „Doamna profesoară”. Când am votat, la fel – ziceam că schimb lumea.
Şi ştiţi care-i culmea? Că am schimbat-o, şi e şi mai prost, aşa că eu una nu mai votez, în puii mei, dragă.
NU Bălăşeştiului!
Nu îmi plac alegerile pentru că subiectele se limitează rău, şi toată lumea se simte obligată să rostească măcar un nume de politician. Tradiţia face ca televizoarele să meargă în prostie pe Realitatea, iar ziariştii să nu se uite la ele absolut deloc şi să vorbească fiecare de ale lui.
A, ne mai scot din monotonie niscaiva tentative de fraudă, dar nici măcar alea nu sunt serioase – ferească Sfântul, de pomeneşti că scoate Galaţiul pârleala la alegerile astea şi avem vreun incident electoral la Bălăşeşti, la peste 100 de kilometri distanţă de casă, să-mi iasă frustrările pe nas de alergat prin judeţ.
Pot să aleg la Real?
Mai rău decât alegerile în general, mă doare primul tur. Te culci stresat, neştiind pentru ce ai muncit de te-ai spetit - eu nu, ceilalţi, dar e obositor până şi să te uiţi la ei cum zic BEM, BEJ, prefectură, tentativă, declaraţie, acuză, cafea, cafea, cafea… - , când de fapt nu e nimic clar.
Ah, da, mai avem programată o zi de pierdere a timpului, de foială şi pentru ce? Criza-i criză, iar la Real vânzătoarea de la casă preferă să îi plătesc, decât să îi spun cât de tare m-am plictisit pentru că am ales să-mi pese. Nu, nu de preşedinte.
