Apar Munții Covurluiului! Craterele și umflăturile de asfalt nu sunt rodul hazardului | PAMFLET

Apar Munții Covurluiului! Craterele și umflăturile de asfalt nu sunt rodul hazardului | PAMFLET
Harta geologului Pământescu pare să dovedească apariția unor munți în județul Galați (vezi bucata încercuită cu roșu!)
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Galațiul pare să fi intrat în război după ultimele denivelări serioase de sol, craterul din Centru, de la „Nespălata”, și valurile de film SF care au blocat circulația rutieră la ieșirea spre Tecuci. Un specialist în geologie ne liniștește, ba chiar ne face să visăm: municipiul nu se duce la vale, așa cum se tot speculează de câteva decenii, ba chiar va avansa spre culmi. Apare un lanț muntos al Covurluiului!

Nu s-au grăbit unii să fugă de acasă?

Îți vine să le râzi în nas gălățenilor care s-au mutat, cu pudel și purcel, la Brașov. „Ca să fiu la munte, să locuiesc într-un oraș-stațiune, să mă dau cu schiurile, să ningă mai mult iarna și să fie răcoare pe timpul sezonului estival, bla-bla...” Mult zgomot pentru nimic: în municipiul de la poalele Tâmpei vor fi considerați în continuare moldoveni, vor fi discriminați și vor regreta amarnic părăsirea vetrei care se transformă pe zi ce trece. Și nu este doar un clișeu prăfuit, ultimele zile chiar aduc noul în urbea de la Dunărea de Jos. Groapa înfricoșătoare de la „Nespălata”, adică de la intersecția străzilor Navelor și Domnească, a fost urmată de umflarea aparent inexplicabilă a asfaltului pe bulevardul Brăilei, la ieșirea spre Tecuci. Cutremurele de mică intensitate de acum câțiva ani, de la Izvoarele, nu mai par atât de bizare. Galațiul face trecerea de la reședința industrială de județ la ditamai bijuteria montană.

Revolta bogățiilor solului

Nu este nevoie să te afișezi cu CV-ul de specialist ca să contextualizezi cele mai recente răbufniri ale naturii. Cum găsiți acum zgomotele care – așa se spunea – veneau dinspre combinatul siderurgic în săptămânile precedente? Par gogonate de campanie, căci geologii se așteaptă la ce e mai strălucit pentru regiunea de sud-est a României. Unul dintre ei, profesorul Genius Pământeanu, avansează o variantă șocantă: Munții Covurlui sunt gata să vadă lumina zilei, ca să găsim o expresie cât mai populară! „Dacă stăm și ne gândim, e și un soi de revoltă al bogățiilor acestui sol. Județul nu se mai numește Covurlui de pe vremea lui Ceaușescu, ape nu mai sunt pe aici, căci Siretul, Prutul și Dunărea curg pe granițele acestei zone și o mare parte din terenul arabil e deținut de fostul arbitru de fotbal Porumboiu de la Vaslui. Nu vă supărați, și eu aș fi încrețit de nervi”, consideră domnul Pământeanu.

L-am supărat cu povestea tasării

Geologul care a acceptat să vorbească pentru pagina de pamflet a Vieții libere ne-a însoțit în cele mai proaspete locuri în care pământul, fără să țină cont de beton, trafic rutier și alte minuni ale civilizației, s-a buricat, trântind totul în cale și provocând panică. „Munții Covurlui vor scoate din sărăcie Galațiul, asta s-o știți de la mine. Cea mai nouă stațiune montană europeană va fi aici, între Țigline, Mazepe și Două Babe, chiar dacă nu vor fi munți precum Alpii sau Carpații”, adaugă Genius Pământeanu, care ne-a prezentat și o hartă personală. Am încercat să-i explicăm că tasarea care amenință de mult orașul ar fi socotită drept marea problemă, nicidecum basme cu munți și văi. Specialistul nostru, vizibil iritat, a fost pe punctul de a-și strânge lucrurile: „Eu încerc să vă deschid mintea și voi ce faceți? Îmi vindeți idioțenii cu pânza freatică și alte trăsnăi? Înseamnă că nu se vrea apariția acestor munți.” Cercetările continuă, vă vom ține la curent.

Stațiunea Orbitală Mă-Mir

Pamflet în versuri

Două Acadele (despre şcoală) de Submarin Cosorescu

Uite două acadele.../ (în tramvaiul trei)...şcolare:

una morfoleşte gumă,/ una suge-un drops de/mentă,

una graseiază (hâtră)/ ultima-i destrăbălare

tandră, cu-n expert în goluri,/ şurligău cu mintea lentă!

Una face treişpe/paişpe.../ (contondentă, ţipătoare)...

cic-a părăsit-o boy(ul),/ frend(ul) ei cu devla vidă,

cică i-ar fi spus mizerii/ şi măscări fără perdele,

cic-a poroclit-o proastă,/ rea, rigidă şi frigidă!

Pe când ea-i o gingăşie,/ o sirenă diafană,

o splendoare jerpelită/ la genunchi, la fund, la toate...

cică plânge şi suspină/ cu motanul scump în braţe,

cică fără boy rămâne/ corigentă la păcate!

Uite două acadele/ cum coboară lămurite,

ondulându-şi femuralii/ şi contururile cele

care-nnebunesc liceul/ şi cultivă numai note

de pe/trecere în toate...(lele!...lele!...şi iar lele!)...!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Despre revoluția scoarței terestre

* Câțiva oameni puși pe fapte mari din Primăria Galați au aflat despre istorioara cu încrețirea Munților Covurlui și s-au înființat în cele două locuri în care natura își cere drepturile. „De la Primărie suntem, cu cine putem vorbi din partea lanțului muntos? Aveți cumva Certificat de Urbanism? Noi nu intenționam să ridicăm niște munți pe aici... Amendă, ne pare rău!”, s-au oțărât ei la... De fapt, nu aveau la cine. Chitanța a rămas tăiată lângă un buldozer.

* Administrația publică locală a primit cu nervi și pumni în pereți, vorba cântecului la modă, vestea că s-a surpat asfaltul aproape de Spicu. Prefectul Dorin Otrocol le-a spus apropiaților că este forțat de împrejurări să ocolească preț de 3 minute pentru a ajunge la unul dintre restaurantele de pe Faleză ca să savureze o ciorbă de burtă.

* Vasile Strișcov, numele de utilizator de Facebook al viceprimarului gălățean Picu Apostol Roman, pregătește o filmare pentru rețeaua de socializare în care să le explice concitadinilor că nenorocitele de cavități apărute peste noapte în viața urbei sunt cauzate de președintele Klaus Iohannis și de membrii #Rezist. Poate chiar și de guvernarea tehnocrată a lui Cioloș... 

Urbanii sau Viața

Am fost aproape de un „Trăiască PSD”...

Este de notorietate faptul că lozinca „Trăiască PCR” din Țiglina 3 a fost îndepărtată de pe fațada blocului, acolo unde a rezistat încă din 1965! Comunitatea Curățăm Galațiul a luat taurul de coarne pentru a curăța imobilul de relicve, cu toate că i se sugerase să umble doar pe ici, pe colo, la lozincă. Un consilier local venise cu propunerea ca doar ultimele două litere să fie schimbate. „Zic că ar fi bine să vedem pe acel bloc lozinca Trăiască PSD, e de bine, nu e cu înjurături, nu e pentru dezbinare”, s-a exprimat consilierul gălățean. 

PCR și ți se va da

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 4224 ori Ultima modificare Marți, 02 Aprilie 2019 02:46

Mai multe din această categorie: